„Pistolul de noptieră”, o armă care a aparținut fostului președinte american Theodore Roosevelt, a fost vândut pe o sumă colosală. Revolverul Smith & Wesson New Model No. 3 Single Action a costat nu mai puțin de 910.625 de dolari și a fost dat în cadrul unei licitații organizate de Rock Island Auction, casă specializată în licitații pentru arme de foc.
Un Smith&Wesson care a aparținut fostului preşedinte american s-a vândut cu 910.625 de dolari, la o licitaţie organizată în luna decembrie de Rock Island Auction, cu sediul în Illinois.
Potrivit documentelor, arma lui Roosevelt, care a fost lider în SUA în două mandate (1901-1909), a fost primită pe 12 mai 1898, pe vremea când era locotenent colonel şi urma să antreneze First United States Volunteer Cavalry, „Rough Riders” şi singura unitate militară americană care a luptat în războiul hispano-american.
Chiar dacă intenția era de a folosi acest revolver în războiul împotriva Spaniei, documentația de la garda de corp a lui Roosevelt a dezvăluit că președintele a păstrat arma pe noptieră, până în ultimii ani de viață. După ce a murit, soţia lui i-a predat arma lui James E. Amos, bodyguardul şi valetul fostului preşedinte. Și iată că, mulți ani mai târziu, pistolul, un revolver Smith&Wesson New Model No. 3, s-a vândut cu 910.625 de dolari.
Potrivit informațiilor, prețul total realizat s-a încadrat în intervalul de valoare estimată între 800.000 și 1,4 milioane de dolari. Joel Kolander, manager de producție interactivă, a declarat într-un interviu că acest preț este unul istoric pentru o armă de foc de colecție. De asemenea, el a descris arma emblematică ca fiind într-o „stare fantastică”, chiar dacă este veche de mai bine de un secol.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Suntem încântați de fiecare dată când o armă se apropie de pragul de un milion de dolari. În urmă cu câțiva ani, acest lucru era aproape de neconceput, așa că armele de foc ca gen de colecție au evoluat foarte mult.”, a spus el despre arma de colecție.
Cifra aproape că a atins-o pe cea înregistrată de pistolul de recuzită folosit de personajul lui Harrison Ford, Han Solo, în pelicula „Star Wars” din 1977, care a ajuns la peste 1 milion de dolari în timpul unei licitaţii Rock Island în august. Anul trecut, casă specializată în licitații pentru arme de foc a devenit prima care a avut vânzări anuale de 100 de milioane de dolari.