Decizie importantă pentru angajații din România, după ce un avocat din Cluj a reușit să obțină o decizie favorabilă la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE)! Mai exact, magistrații au stabilit că angajatorii sunt obligați să asigure ochelari de vedere salariaților care lucrează în fața unui monitor.
Decizia magistraților de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a venit pe data de 22 decembrie, când aceștia au decis că ochelarii de vedere pentru cei care lucrează la un monitor trebuie furnizați de către angajator sau acesta trebuie să ramburseze cheltuielile aferente.
Așadar, plata unui spor general la salariu către angajații care lucrează în fața unui monitor nu mai este suficientă! Anunțul privind această decizie pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a fost făcut miercuri de către asociația VeDem Just, care precizează că articolul 9 din Directiva 90/270/CEE are ca obiectiv protejarea ochilor și a vederii lucrătorilor, în special dreptul acestora de a primi aparate de corecție speciale, specifice lucrului în cauză, dacă rezultatul testului prevăzut la alineatul (1) al acestui articol 9 sau cel al examenului prevăzut la alineatul (2) al articolului 9 menționat fac necesare aparatele respective. Ca urmare, Curtea a decis:

În România, normele de securitate și sănătate în muncă sunt prevăzute în Legea nr. 319/2006 și HG nr. 1028/2006, amintește VeDem Just. Potrivit art. 288 din Tratatul de funcționare a UE, directivele sunt obligatorii pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităților naționale competența în ceea ce privește forma și mijloacele.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Decizia a fost obținută de către avocata Julia Kis din Cluj, după ce un fost polițist din Cluj care a lucrat la Inspectoratul General de Imigrări a dat în judecată instituția pentru că ar fi refuzat să îi deconteze suma de 2.629 de lei, contravaloarea ochelarilor de vedere. Fostul polițist spune că vederea i-a fost afectată grav în cei zece ani de muncă în fața calculatorului.