Românca din Pașcani care cucerește Italia. S-a iubit cu un designer celebru și apoi a trecut la sportivi

Andrei Simion 29.12.2022, 15:41

O româncă din Pașcani cucerește Italia. S-a iubit cu un designer celebru și apoi a trecut la sportivi. Tânăra a povestit că nu i-a fost ușor să se facă remarcată în peninsulă și a dezvăluit ce face pentru a se menține în formă.

Cine este românca din Pașcani care cucerește Italia

Românca, în vârstă de 33 de ani, s-a stabilit în Italia în urmă cu mulți ani. În prezent, bruneta are o carieră de succes în modelling. A colaborat cu branduri renumite precum Dolce & Gabbana sau Roberto Cavalli. În plus, lucrează și ca specialist în PR.

„Ajunsă în Italia, chiar dacă făceam parte dintr-o agenţie de modă, la început a fost foarte greu. Am mers pe ideea că aşa păţeşte toată lumea care vrea să se realizeze.

Nu aveam bani şi pentru a te prezenta la castinguri aveai nevoie să fii tot timpul aranjată, îmbrăcată bine plus alte cheltuieli: tren, metrou, mâncare. Era ca la loterie.

Din sute de fete, reprezentanţii evenimentului alegeau, după anumite criterii, puțin peste 20. Aşa că dacă aveai noroc să fii aleasă, îți scoteai cheltuiala, dacă nu, rămâneai fără bani. Şi tot aşa, aproape doi ani de zile”, a povestit ea, în urmă cu câțiva ani.

Andreea Sasu
Andreea Sasu

De-a lungul timpului, Andreea Sasu a fost iubita celebrului designer Philipp Plein, dar și a motociclistului Andrea Iannone. Fotomodelul a avut o relație și cu Riccardo Saponara, fotbalistul  Fiorentinei.

Cum se menține în formă fotomodelul

Andreea Sasu a mai dezvăluit la un moment dat că nu îi este greu să se mențină în formă, deoarece o ajută în acest sens o moștenire genetică excelentă. Bruneta a precizat că obișnuiește să mănânce mult, deseori chiar mai mult decât partenerul ei, și că nu se abține de la nimic.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Totuși, bruneta a spus că face sport cu ajutorul unui antrenor personal. Andreea Sasu a explicat că face sport trei ore pe săptămână, iar pe lângă acestea ia lecții de kickboxing cam de două ori pe săptămâna, ca să știe să se apere. În plus, merge la saloane de înfrumusețare.

Urmăriți Impact.ro și pe