Uniunea Salvaţi România (USR) a vorbit recent despre proiectul elaborat de Guvern pentru reforma pensiilor speciale, fiind de părere că au fost uitate toate principiile din jalonul PNRR, astfel că nu s-a făcut nicio reformă, ci numai o modalitate urâtă de salvare a privilegiilor.
Departamentul de Politici Publice al formaţiunii a decis să facă o primă analiză asupra acestui proiect atât de dezbătut în presă, fiind de părere că Guvernul PSD-PNL are în vedere o lege de salvare a pensiilor speciale.
„Aceasta nu este o reformă, aceasta este o modalitate perversă de salvare a privilegiilor”, a notat Cristian Ghinea, coordonatorul acestui Departament.
USR este ferm convins că nu se desființează nicio pensie specială, în această categorice intrând cele ale parlamentarilor, ale funcţionarilor parlamentari, ale lucrătorilor la Curtea de Conturi, ale grefierilor, ale MAE sau chiar ale personalului aeronautic.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Toate aceste categorii au pensii contributive şi zero justificări de a primi pensii speciale, în afara unui privilegiu legal creat la un moment dat. Toate rămân. Nicio pensie specială nu este adusă în linie cu contributivitatea.
Această prevedere din PNRR avea menirea de a reproduce principiul contributivităţii (raportarea la veniturile nete pe o perioadă mai lungă de timp) acolo unde salariaţii nu au avut contribuţii (militarii parţial, poliţiştii, lucrătorii SRI, SIE) sau unde au pensie mult peste ce au contribuit (magistraţii).
Nu se întâmplă aceste lucruri. Ceea ce e pensie specială în plată rămâne pensie specială, se cosmetizează foarte puţin privilegiile. Nicio tentativă măcar de a alinia la principiul contributivităţii şi de eliminare măcar treptată”, a mai transmis USR.

Însă asta nu este tot, deoarece reprezentanţii acestui partid sunt de părere că, potrivit proiectului elaborat de Guvern, rămâne valabilă pe mai departe situaţia comună privind pensia mai mare decât ultimul salariu.
„De pildă, la magistraţi, formula fixă actuală este înlocuită cu o modalitate pentru care salariatul alege 12 luni consecutive cel mai bine plătite şi este actualizată valoarea la salariul actual – practic, o invitaţie la umflarea sumelor de către fiecare pensionar special”, mai arată sursa citată.
În plus, USR ține să menționeze că legea propusă nu se referă deloc la pensiile speciale ale parlamentarilor, aflate în plată şi primarilor, care rămân neatinse.
Astfel că potrivit PNRR, nicio nouă categorie de pensii speciale nu poate fi creată. Cu toate acestea, proiectul Guvernului păstrează în legile deja existente pensiile aleşilor locali care vor intra deci în plată după ce expiră suspendarea actuală.