Ce sancțiune a primit o femeie pentru că nu purta mască în autobuz. Amendă usturătoare

Luiza Moldovan 27.05.2020, 13:48

Prima amendă dată pentru nepurtarea măștii în mijloacele de transport în comun. S-a întâmplat în Iași, iar protagonistă a fost o doamnă care s-a urcat în autobuz fără mască de protecție. Polițiștii locali au interveni prompt și au remediat problema printr-o amendă.

O doamnă care nu purta mască în autobuz și-a luat o amendă criminală

Organele de poliție au demonstrat, și de această dată, că nimic nu scapă vigilenței lor și au acționat cu promptitudine pentru eliminarea pericolului. Nu sunt cunoscute clar motivele pentru care doamna nu avea mască la dumneaei, dar cert este că polițiștii nu au ezitat și au izolat evenimentul, spre micșorarea răspândirii virusului.

Doamna a primit 500 de lei amendă pentru încălcarea normelor de conviețuire socială:

„Polițiștii locali au întreprins acțiuni pentru menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru diminuarea răspândirii virusului SARS-COV-2. Echipele din cadrul Serviciului 4 Ordine Publică au sancționat contravențional, conform Legii 61 din 1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu amendă în valoare de 500 de lei, pe numita V.A., întrucât a fost depistată într-un autobuz aparținând C.T.P. Iași fără a respecta măsurile de protecție, respectiv nu purta mască de protecție”, se arată într-un comunicat remis publicității.

Organele nu stau, ci sunt vigilente!  foto: ctp Iași
Organele nu stau, ci sunt vigilente! foto: ctp Iași

Amenzile nu sunt nici mari, nici mici

În România, începând cu 15 mai, a fost instituită obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise (inclusiv în mijloacele de transport în comun). Amenzile pentru cine nu se conformează oscilează între 500 și 2.500 de lei. De la 15 mai încoace, orașele României sunt împânzite de agenți de ordine care veghează ca cetățenii să aibă măști de protecție, pentru limitarea răspândirii virusului care provoacă boala Covid-19.

Aceste obligații sunt instituite și în alte țări din lume. În România nu există obligativitatea purtării măștii pe stradă, de exemplu, așa cum este instituit în alte țări.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Urmăriți Impact.ro și pe