Un incendiu puternic a avut loc marți seara, pe șoseaua Giurgiului din Bucureşti, la intersecția cu Drumul Găzarului. Un TIR Coca-Cola, model renumit pentru aparițiile în campaniile de Crăciun ale companiei, a luat foc în mers. ISU a precizat ce s-a întâmplat cu șoferul.
TIR-ul încărcat cu Coca-Cola a luat foc în mers, iar incendiul a izbucnit în partea din față a remorcii și a fost foarte aproape să cuprindă și capul tractor al ansamblului rutier, potrivit Infotrafic România. La locul incendiului au intervenit trei autospeciale, printre care și una pentru descarcerare și un echipaj SMURD.
Imaginile cu camionul Coca-Cola în flăcări au fost surprinse de şoferii aflați în trafic şi postate de reţelele sociale. Reprezentanții ISU au transmit că șoferul a reușit să decupleze și să salveze de la incendiu capul tractor.

După apariția imaginilor cu TIR-ul Coca-Cola pe rețelele de socializare, intenauţii au făcut haz de necaz şi au comentat la postarea despre incident. „Lui Moş Crăciun îi arde de glume înainte de sărbători”, „De 22 de ani tot folosesc același tir. E timpul pentru unul nou” sau „Poate la anul nu mai începeți sărbătorile din noiembrie”, au fost câteva dintre comentarii.
Caravana Coca-Cola reprezintă un semnal al începerii sezonului sărbătorilor de iarnă. Coca-Cola a difuzat pentru prima dată spotul cu faimoasele camioane luminate în anul 1995, iar în producţia reclamei au fost folosite 30.000 de beculeţe.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În 2001, compania a renunţat la spotul cu camioanele, încercând diverse alte mesaje şi mascote, însă nu au avut succesul scotat, așa că, în 2007, a reluat difuzarea clipului Christmas Caravan în peste 100 de ţări.
Anul acesta, în Romania, Caravana Coca-Cola va ajunge în București, Sibiu, Timișoara, Craiova, Oradea, Cluj Napoca, Constanta, Suceava, Iași, Galați, Târgu Jiu și Pitești, unde îi va aștepta pe toți cei care vor să se bucure de atmosfera de Crăciun. Coca-Cola este o companie care oferă produse în peste 200 de țări și teritorii.