Cu ocazia întâlnirii dintre Premierul Nicolae Ciucă și Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de astăzi, mai multe organizații ale societății civile au transmis o scrisoare deschisă despre posibila finanțare a unor proiecte hidroenergetice în arii protejate din noul capitol RePower EU. Organizațiile semnatare au luptat ani la rând împotriva acestor proiecte distructive pentru mediu și avertizează șefa Comisiei despre posibila portiță pe care noul capitol RePower EU le-o va oferi. Impact.ro a stat de vorbă cu unul dintre semnatarii scrisorii, Călin Dejeu, membru al World Commission of Protected Areas – International Union for Conservation of Nature (IUCN).
După ce s-a încercat în repetate rânduri o schimbare de legislație, pentru care s-a făcut o sesizare la Curtea Constituțională a României, care trebuie să prezinte o decizie, proiectele privind finalizarea hidrocentralelor din ariile protejate Natura 2000 ar putea fi reintroduse în PNRR. Pentru a împiedica acest demers, organizațiile de mediu din România apelează chiar la președinta Comisiei Europene pentru a-i convinge pe guvernanți să renunțe la această idee.
„Acestea figurau într-o primă variantă a PNRR-ului și apoi s-a făcut o dezbatere publică și s-a cerut insistent scoaterea lor. Acum vor să le reintroducă, ceea ce este foarte abuziv pentru că încalcă toate prevederile discutate în cadrul dezbaterilor publice. Dacă vor să le reintroducă ar trebui să facă o nouă dezbatere publică. Ei practic ignoră dezbaterea care a avut loc ceea ce este foarte nedemocratic și chiar ilegal.
PNRR trebuie să fie supus evaluării de mediu pentru strategii și programe, și din moment ce apar modificări majore ar trebui să treacă printr-o nouă evaluare, nimic nu sugerează că vor să o facă. PNRR are condiții de eligibilitate, ca orice finanțare, și o condiție esențială este no significant harm, adică proiectele finanțate nu au voie să afecteze situri Natura 2000. Ei vor să inducă ideea că este legal pentru că invocă excepții din directive. Nu este așa.”, spune Călin Dejeu.
Investiția ar urma să fie amortizată în 50 de ani pentru hidrocentralele de la Defileul Jiului, 75 mil euro ar urma să mai fie investiți în aceste hidrocentrale. Decidenții spun că ele sunt construite în proporție de 95%, investiția totală fiind de 230 milioane, dintre care 155 de milioane ar fi fost deja cheltuite. Adevăratul impact se va vedea însă după ce hidrocentralele vor fi puse în funcțiune, efectul de desecare a râurilor fiind inevitabil. Acestea sunt oprite din cursul natural pe o distanță de 33 de kilometri.

Dacă se vor continua aceste demersuri țara noastră ar putea fi acuzată de încălcarea statului de drept și astfel ar fi puse în pericol toate proiectele fințanțate prin fonduri europene, așa cum s-a întâmplat în cazul Ungariei sau Poloniei în situații similare. În plus renegocierea PNRR nu mai este posibilă după ce proiectele au fost aprobate de Comisie.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Două dintre aceste proiecte sunt anulate prin decizii ale instanței, periclităm tot PNRR-ul, pentru ce? Ca să obținem o finanțare pentru Hidroelectrica, care oricum se laudă cu un profit halucinat? Ei nu au probleme de finanțare la aceste proiecte, ei au probleme de legalitate. Chiar dacă obțin și o altă finanțare ei rămân în aceeași situație, pentru că nu au acord de mediu, nu au autorizație de construire, și nu au cum să le obțină legal.
Aceste proiecte nu au nici o legătură cu siguranța națională, sunt minuscule și nerentabile. Proiectul de lege, contestat la CCR, vrea să ocolească evaluarea de mediu, dar asta nu înseamnă că nu au impact semnificativ, deci tot neeligibile pentru finanțarea pe fonduri europene rămân.”, mai spune Călin Dejeu.
Pentru a împiedica orice tentativă de renegociere a proiectelor prinse în PNRR, organizațiile de mediu au transmis o scrisoare Ursulei von der Leyen pentru a semnala gravitatea reintroducerii acestor proiecte în plan. Chiar și în contextul crizei energetice, afectarea ariilor naturale protejate nu este legală iar aceste hidrocentrale nu pot avea un aport semnificativ la cantitatea de energie produsă în România.
Scrisoare deschisă către Președinta Comisiei Europene privind proiectele hidroenergetice în zonele protejate din România
Stimată doamnă Ursula von der Leyen,
Vă scriem în numele grupurilor societății civile românești dedicate protecției unicității ultimelor râuri care curg libere în Europa pentru a vă îndemna să acționați dincolo de orizontul generației noastre, în beneficiul Europei în ansamblu.
Planul de Redresare și Reziliență al României și capitolul REPowerEU vor fi principalele subiecte pe agenda dumneavoastră pentru întâlnirea cu Premierul României, Nicolae Ciucă, de miercuri, 26 octombrie. Cunoaștem intențiile guvernului român de a include proiecte hidroenergetice în capitolul REPowerEU, dintre care unele care încalcă directivele UE privind protecția biodiversității și a apei și ar aduce daune devastatoare și ireversibile siturilor Natura 2000 din România.
Gândurile noastre se îndreaptă în special către Parcul Național Defileul Jiului și situl Natura 2000 Călimani-Gurghiu, unde biodiversitatea extraordinară este pusă în pericol de proiecte hidroenergetice învechite și planificare energetică nerealistă. Situația energetică dificilă din Europa nu trebuie să fie folosită ca pretext pentru a aproba proiecte care vor dăuna ireversibil patrimoniului nostru natural.
Reamintim că România este în procedură de infringement încă din 2015, INFR(2015)4036, pentru astfel de hidrocentrale pe derivație construite în situri Natura 2000, nu doar pentru cele exemplificate în scrisoarea de punere în întârziere, ci pentru problema sistemică, în general. De altfel, pentru desemnarea incompletă a siturilor Natura 2000 există deja o procedură de infringement deschisă pentru transpunerea Directivei Habitate 92/43/EEC (NFR2020/2297), cât și pentru nedesemnarea Ariilor Speciale de Conservare (INFR2020/2238).
Continuarea construcției acestor proiecte prin distrugerea ariilor naturale protejate nu va rezolva criza energetică. Multe dintre proiectele de hidrocentrale pe care le planifică guvernul nostru vor aduce daune devastatoare și ireversibile în siturile Natura 2000 din România și avem argumente științifice puternice care susțin acest lucru.
Vă rugăm să îi transmiteți Prim-ministrului României că natura și legile care o protejează nu sunt negociabile și nici viața.
Cu stimă,
Bankwatch România
Declic
Agent Green
Eco-Civica
Călin Dejeu, membru al World Commission of Protected Areas – International Union for Conservation of Nature (IUCN)
WWF România