Un fost antrenor al Simonei Halep arată cu degetul spre Patrick Mouratoglu în scandalul de dopaj. „Știu cum funcționează lucrurile”

Mihnea Tălău 24.10.2022, 22:24
Un fost antrenor al Simonei Halep arată cu degetul spre Patrick Mouratoglu în scandalul de dopaj. „Știu cum funcționează lucrurile”

Fostul tenismen și antrenor al Simonei Halep, Florin Segărceanu, este de părere că stafful româncei se face vinovat de uriașul scandal de dopaj în care este implicată sportiva. Cu toate acestea, el spune că cea care va avea de suferit, dacă se va dovedi că totul este real, va fi campioana noastră.

Simona este victima incompetenței staffului

Segărceanu a comentat situația actuală a lui Halep, afirmând că aceasta este victima incompetenței staffului format de antrenorul său francez, Patrick Mouratoglou.

El spune că este foarte important să se facă lumină în acest caz și să se dovedească, în mod clar, că Simona n-a fost în cunoștință de cauză când a luat medicația, scrie Adevărul.

„La un moment dat, ar trebui să primim niște răspunsuri, iar aceste răspunsuri ar trebui să vină din partea echipei lui Mouratoglou. Eu sunt convins că aici nu e vorba doar de Simona, ci de un staff întreg. Eu știu felul în care funcționează lucrurile în perioada asta de competiție. Știu, pentru că am stat lângă ea. E foarte important să se facă lumină în acest caz și să se dovedească, în mod clar, că Simona n-a fost în cunoștință de cauză când a luat ceva“, a spus Florin Segărceanu.

Tenismena nu și-ar fi dat acceptul pentru doping

Fostul tenismen este convins, așa cum o știe pe Simona, că nu și-ar fi dat acceptul pentru doping.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

“Sportivul nu stă să verifice fiecare pastiluță, el are încredere în staff. Eu, sincer nu cred că are cum să fie o greșeală. Acum, că au încercat sau n-au încercat o formulă magică, aceste audieri vor dovedi. La cum o știu pe Simona, ea nu și-a dat acceptul și n-a dorit să facă așa ceva. Că poate cineva din echipă a vrut să-i introducă și niște săruri speciale, la asta pot să mă gândesc“ a mai spus Segărceanu.

Florin Segărceanu consideră că ”6 luni în plus sau în minus, contează mai puțin. Important e să se afle ce s-a întâmplat”.

“O să fie audieri. Dar e o chestie de durată. Această suspendare vine într-o perioadă dificilă. Ea a împlinit 31 de ani. E greu să spun cât de motivată ar fi ea să stea un an. E mult mai important să afle exact ce s-a întâmplat. Pentru viitorul ei, această clarificare e esențială“, a conchis Florin Segărceanu.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...