Imaginile cu care Sharon Stone face furori la 64 de ani. Actrița este într-o formă de zile mari

Ana Anitoiu 21.10.2022, 15:53

Sharon Stone face furori cu imagini în care apare într-o formă de zile mari, la vârsta de 64 de ani. Celebra actriță cunoscută la nivel mondial, printre altele, pentru interpretarea ei din filmul „Instinct primar/ Basic Instinct”, a fost filmată dansând într-un costum strălucitor.

Sharon Stone, dansând la 64 de ani

Sharon Stone, nominalizată la Globurile de Aur, în 1993, pentru „Instinct primar”, și la Oscar, în 1996, la categoria „cea mai bună actriță într-un rol principal”, pentru interpretarea din filmul „Casino”, a fost filmată dansând, la vârsta de 64 de ani.

Îmbrăcată cu un costum verde închis strălucitor, Sharon Stone a dansat în culise, în timp ce se îndrepta către locul în care era așteptată. „Muncă, muncă, muncă”, a scris ea în descriere, fără să dea alte detalii.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Sharon Stone (@sharonstone)

Sharon Stone, la un pas de moarte

Actrița a fost la un pas de moarte, în anul 2001, când a avut nevoie de o intervenție chirurgicală pe creier. Sharon Stone a suferit o hemoragie la creier, iar după operație a întâmpinat dificultăți motorii.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Însă, a reușit să danseze alături de actorul John Travolta la gala premiilor Oscar din anul 2002, deși cu două săptămâni înainte încă mai mergea cu dificultate.

„Îmi bătea inima cu putere. Cu doar două săptămâni înainte, mă luptasem cu mersul pe jos. Acum urma să dansez. Mi-am spus că pot face asta. Am spus o rugăciune către univers: Lasă-mă să o fac pentru mine. Lasă-mă să o fac pentru toți cei care au nevoie să știe că pot.

M-am simțit fericită și recunoscătoare. Ajunsesem până aici. Credința este întrebarea. Credința este răspunsul. Credeți. Aceasta devenise mantra mea. Am plutit pe scenă și m-am uitat la fețele tuturor colegilor mei talentați și uimitori. Zâmbeau, râdeau și savurau momentul.”, a dezvăluit Sharon Stone în biografia ei, „The Beauty of Living Twice”, care se traduce prin „Frumusețea de a trăi de două ori”.

Actrița Sharon Stone a apărut în numeroase filme de-a lungul carierei ei. Printre acestea se numără: „Total Recall” (1990), „Specialistul/ The Specialist” (1994), „Antz” (1998), „Gloria” (1999), „Bobby” (2006) și „Un artist numit dezastru/ The Disaster Artist” (2017).

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...