Atacantul brazilian Neymar are probleme serioase cu legea! Fotbalistul lui PSG riscă doi ani de închisoare, dar și o amendă consistentă. Este acuzat de fraudă și corupție, iar acuzațiile sunt legate de transferul său la Barcelona, de la Santos, în 2013. O companie a realizat după 9 ani de zile că a fost înșelată cu milioane de euro.
Așadar, atacantul brazilian Neymar are probleme serioase cu legea. Este acuzat de fraudă și evaziune fiscală, fapte pe care le-ar fi făcut în anul 2013, când s-a transferat de la Santos, la Barcelona. Alături de el, mai sunt acuzați și foști directori ai clubului de fotbal brazilian, dar și directorul clubului de fotbal brazilian Santos.
Procesul este intentat de procurorii spanioli, iar prima înfățișare va avea loc luni, la Barcelona. Mai exact, acuzați sunt fotbalistul, părinții lui Neymar, cele două cluburi, foștii președinți ai Barcelonei Josep Maria Bartomeu și Sandro Rosell, precum și fostul președinte al clubului Santos, Odilio Rodrigues.

Procesul are la bază o plângere depusă de DIS, o companie braziliană care deținea 40% din drepturile lui Neymar pe vremea când acesta era la Santos. Aceasta susține că a pierdut partea care i se cuvenea din transfer, deoarece valoarea reală a tranzacției a fost mult subestimată.
Neymar a negat acuzațiile, dar a pierdut un apel la Înalta Curte din Spania în 2017, ceea ce a deschis calea procesului. Rosell a negat, de asemenea, anterior, orice abatere, clubul Barcelona și avocații care îl reprezintă pe Bartomeu au refuzat să comenteze cazul, iar Santos nu a oferit comentarii.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]DIS cere, de asemenea, pedepse cu închisoarea pentru Rosell și Bartomeu și o amendă de 149 de milioane de euro. Procurorii spanioli doresc o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru Neymar și plata unei amenzi de 10 milioane de euro și o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru Rosell, plus o amendă de 8,4 milioane de euro pentru clubul spaniol.
DIS a achiziționat 40% din drepturile lui Neymar când acesta avea 17 ani, în schimbul a 2 milioane de euro. DIS susține că vânzarea jucătorului către Barcelona a fost cu mult sub valoarea reală de piață a acestuia. Barcelona a declarat la momentul transferului lui Neymar că suma de transfer a fost de 57,1 milioane de euro, din care 40 de milioane au fost plătite familiei lui Neymar. DIS a primit o cotă de 40 la sută din restul de 17,1 milioane care a fost plătit către Santos.
„Drepturile lui Neymar nu au fost vândute celui mai bun ofertant. Au existat cluburi care au oferit până la 60 de milioane de euro”, a declarat joi avocatul DIS, Paulo Nasser, într-o conferință de presă la Barcelona.
Tribunalul din Barcelona unde va avea loc procesul a precizat că Neymar va trebui să se prezinte în persoană luni, în prima zi a procesului.