Codul Rutier 2022 se va modifica din nou, dar schimbarea va fi în avantajul șoferilor cărora le-a fost suspendat permisul de conducere. Deși România ocupă primul loc la numărul victimelor accidentelor rutiere în UE, legiuitorul consideră că sistemul contravențional din țara noastră prezintă o eficiență scăzută și mizează pe creșterea gradului de conștientizare a greșelilor făcute de către conducătorii auto.
Codul Rutier 2022 se schimbă din nou, dar aceasta vine în ajutorul șoferilor cărora li se suspendă permisul. Se vor modifica din nou regulile de reducere, la cerere, a perioadei de suspendare a permisului auto. Proiectul de lege va ajunge în curând la votul senatorilor, având propunere de adoptare, scrie capital.ro.
După cum se arată în propunerea de modificare a Codului Rutier 2022 (OUG 195/2002), va fi introdusă o nouă condiție pe care cei care își doresc reducerea perioadei de suspendare a permisului o pot apela. Potrivit proiectului de lege, șoferii care vor să micșoreze perioada în care nu mai pot conduce pe drumurile publice cu o treime, trebuie să prezinte la Poliție “dovada achitării amenzii aplicate pentru săvârşirea contravenţiei care a determinat suspendarea dreptului de a conduce”.
Pe lângă susținerea unui test de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, șoferii care nu sunt începători vor putea cere reducerea duratei de suspendare a permisului de conducere cu o treime dacă prezintă și dovada achitării amenzii primite pentru abaterea rutieră comisă.
Condițiile pentru redobândirea mai rapidă a permisului de conducere suspendat este ca șoferul să nu se afle în primul an de la dobândirea acestuia, cu alte cuvinte să nu fie începători, și să treacă testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație. Perioada de suspendare a dreptului de a conduce un vehicul pe drumurile publice se va reduce la o treime, și nu cu 30 de zile, cum era înainte.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Reducerea se va face, la cerere, de către șeful poliției rutiere a județului sau a municipiului București pe raza căruia a fost săvârșită contravenția sau, după caz, de către șeful poliției rutiere din Inspectoratul General al Poliției Române.
Inițiatorii proiectului de lege au argumentat această modificare spunând că “sistemul contravențional românesc prezintă o eficiență scăzută, prin prisma lipsei de corelare cu legislația europeană, ca o consecință a aderării României la UE.
Eficiența scăzută se concretizează în faptul că sancțiunea amenzii contravenționale aplicate titularului permisului de conducere nu își atinge scopul, respectiv acela de a-l îndrepta pe contravenient și de a preveni săvârșirea unor contravenții pe viitor.
Astfel, pe fundalul escaladării fenomenului de eludare a plății taxelor, impozitelor, dar și a sumelor reprezentând sancțiuni principale contravenționale, este necesară crearea unui cadru legislativ care să crească gradul de conștientizare a sancțiunilor”.