Rugăciune puternică către Sfânta Parascheva. Te ferește de boli și de necazuri

Cazacu Alexandru 11.10.2022, 15:00
Rugăciune puternică către Sfânta Parascheva. Te ferește de boli și de necazuri

Sfânta Cuvioasă Parascheva este prăznuită de Biserica Ortodoxă în fiecare an, la data de 14 octombrie. Cu această ocazie, zeci de mii de credincioși merg să se închine la racla cu moaștele sfintei. Pelerinajul va fi organizat la Iași, Sfânta Parascheva fiind considerată ocrotitoarea Moldovei. În următoarele rânduri veți găsi o rugăciune puternică către Sfânta Parascheva, despre care se spune că te scapă de greutăți și necazuri.

Rugăciune puternică către Sfânta Parascheva

În fiecare an, pe data de 14 octombrie, creștinii ortodocși o sărbătoresc pe Sfânta Parascheva. Cu ocazia prăznuirii Hramului Sfintei Parascheva, mii de credincioși merg la Iași pentru a se ruga la moaștele sfintei. Conform directorului de comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor, procesiunea cu moaștele va începe pe 8 octombrie, la ora 06:00.

Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva va fi depusă într-un baldachin amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași. Pe 14 octombrie, în zi de mare sărbătoare, credincioșii obișnuiesc să rostească o rugăciune puternică. Se spune că aceasta te poate ajuta să scapi de necazuri și să treci peste greutățile vieții. Haideți să aflăm împreună cum sună această rugăciune puternică către Sfânta Parascheva.

Rugăciune către Sfânta Parascheva

„Purtătoare de chinuri, Sfântă Parascheva, roagă-te Părintelui Ceresc ca pe mine, cel împovărat cu toate păcatele și neînfrânat, să mă ridice spre cuvântarea măririi Sale și să mă îndrepteze ca întotdeauna să am sus inima, să gândesc la cele cerești, iar nu la cele pământești.

Roagă-te la Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că a auzit ruga ta cea cucernică, pentru ca și pe mine leneșul, cel ce mă trândăvesc spre rugăciune și spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, să mă îndrepteze și să-mi dea cuget, ca să doresc a mă ruga Lui neîncetat.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Cheamă și pe Duhul Sfânt – izvorul Care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta cea bună -, ca să-mi zidească mie inima curată și duh drept să înnoiască întru cele dinlăuntru ale mele și mai vârtos să mă cheme și să-mi dea osârdie ca să mă nevoiesc în viață curată și să mă întărească în lucrarea faptelor bune.

Cred că toate acestea mi le poți mijloci mie, o, Sfântă Parascheva!, la tronul Sfintei Treimi și de vei vrea, tu ai puterea de a-mi ajuta mie, ca una ce ai preamărit pe Dumnezeu cu faptele tale. Amin!”

Rugăciune către Sfânta Parascheva
Rugăciune către Sfânta Parascheva

Cine a fost Sfânta Cuvioasă Parascheva

Acum că știm o rugăciune puternică către Sfânta Parascheva, haideți să aflăm și câteva detalii din viața sfintei. Sfânta Cuvioasă Parascheva a venit pe lume în satul Epivata (Tracia). Părinții săi erau oameni înstăriți și credincioși. Râvnitori spre cele sfinte, ei au crescut-o în tainele creștine.

Încă de la o vârstă fragedă, Sf. Parascheva mergea la biserică ori de câte ori avea ocazia. Urmând sfaturile părinților săi, ea a mers spre ținutul Pontului, iar vreme de cinci ani de zile a slujit la Mănăstirea Maicii Domnului din Hera­cleea. Ulterior, ea a pornit spre Țara Sfântă. După ce a văzut Ierusalimul, Parascheva s-a așezat într-o mănăstire de maici din pustiul Iordanului.

Pe când avea 25 de ani, sfintei i-a apărut în vis un înger. Se spune că mesagerul Domnului a îndemnat-o pe Sfânta Parascheva să se întoarcă pe plaiurile natale. După acest vis, „fără de voie lăsă pustia și se întoarse în lume și la Țarigrad veni”.

Așadar, Sfânta Parascheva a ajuns în satul natal, însă nu a spus nimănui cine este și de unde vine. A fost îngropată ca o străină, însă Dumnezeu a făcut ca trupul său să fie descoperit. Se spune că un ma­ri­nar a murit, iar trupul arun­cat în mare a fost adus la țărm. Atunci, niște creș­tini au vrut să-l îngroape. În timp ce săpau groapa „aflară trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred și plin de mi­reasmă”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Cazacu Alexandru
Alexandru s-a alăturat echipei Impact.ro încă de acum doi ani. Este specializat în materiale SEO din domeniile social, știință, cultură și utile, însă îi face plăcere să scrie și...