Sezonul taifunurilor atinge apogeul în perioada august-septembrie în Japonia, unde se înregistrează în această perioadă ploi abundente cu risc de viituri şi alunecări de teren mortale. Aproximativ nouă milioane de oameni au primit ordin să-și evacueze locuințele după o alertă de nivel patru.
Zeci de mii de persoane au petrecut duminică noaptea în adăposturi de urgență, iar aproape 350.000 de case sunt fără curent, în timp ce taifunul Nanmadol a adus rafale de vânt de până la 234 km/h. Traficul și unele magazine au fost închise, iar călătoriile cu trenurile și feriboturile au fost anulate, la fel ca și sute de zboruri, în timp ce țara este pregătită pentru inundații extinse și alunecări de teren, notează BBC.
În acest context, nouă milioane de oameni au fost rugați să-și părăsească locuințele, Japonia fiind lovită de unul dintre cele mai grave taifunuri pe care le-a văzut vreodată țara. Taifunul Nanmadol a ucis, deja, două persoane și a rănit aproape 90, după ce a lovit Kyushu, cea mai sudică dintre cele patru insule principale ale Japoniei și urmează să ajungă în Honshu, cea mai mare insulă, în zilele următoare.

Se estimează că furtuna se va întoarce spre est și va trece peste insula principală a Japoniei, Honshu. În capitala Tokyo au căzut ploi abundente, iar linia de metrou Tozai a fost suspendată din cauza inundațiilor.
O alertă de nivel cinci, cea mai înaltă pe scara de avertizare a dezastrelor din Japonia, a fost emisă pentru peste 500.000 de persoane din zonele Kagoshima, Miyazaki, Oita, Kumamoto și Yamaguchi, în timp ce aproximativ nouă milioane de oameni au primit ordin să evacueze părți din regiunile Kyushu, Shikoku și Chugoku după o alertă de nivel patru.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Nanmadol a fost clasificat ca un supertaifun de către Centrul Comun de Avertizare a Taifunurilor din SUA (JTWC), un termen aplicat furtunilor cu viteze susținute ale vântului de 240 km/h sau mai mult și este echivalentul unui uragan de categoria patru sau cinci.
Din cauza situației din țară, premierul Fumio Kishida și-a amânat până marți plecarea la New York, unde urmează să țină un discurs la Adunarea Generală a ONU.
Oamenii de știință au prezis un sezon de uragane foarte activ în acest an, influențat de un fenomen natural cunoscut sub numele de La Nina și sunt de părere că schimbările climatice cresc intensitatea furtunilor şi a evenimentelor meteorologice extreme.