Localnicii dintr-o comună din Gorj stau pe o adevărată comoară, dar nu se pot bucura de ea. Aceasta le-ar putea oferi un trai mai bun, dar faptul că în localitate nu există infrastructura necesară, cei peste 2.000 de săteni se descurcă cum pot. Iată despre ce zăcăminte importante este vorba.
Peste două mii de oameni din comuna Licurici, județul Gorj, stau pe cea mai mare pungă de gaze din România, dar nu se pot bucura deloc de acest lucru. Au sub pământ circa cinci miliarde de metri cubi de gaze, însă ei continuă și în 2022 să se încălzească cu lemne sau cărbune. Deși și-ar dori să își monteze centrale pe gaze, în comună nu există reţea de alimentare.
Din păcate, în aceeași situație sunt și şcolile, dispensarul şi primăria care se văd nevoite an de an să se aprovizioneze cu lemne pentru a face față cu brio iernii.
Într-un reportaj realizat de Observator, un localnic a mărturisit că achiziționează şi cărbune pentru a avea cu ce încălzi locuinţa pe timp de iarnă. Aduce lignitul de la peste 60 de kilometri distanţă, dar trebuie să cheltuiască în jur de 6.000 de lei, pentru a nu dârdâi de frig. De asemenea, pentru a pregăti mâncarea la aragaz ei sunt nevoiți să cumpere butelii.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Gazele naturale de aici, din Totea, ajung în locaitatea vecină unde sunt tratate apoi sunt livrate în sistemul naţional. Dacă producţia din acest zăcământ ar fi folosită doar pentru încălzire, atunci ar putea furniza necesarul de încălzire pentru circa 500 de mii de locuinţe.”, a spus reporterul.

În comună, cel mai mare producător de petrol şi gaze din Sud-Estul Europei a descoperit zăcăminte importante. Autorităţile locale susțin că au semnat un contract finanţat prin Programul Naţional Anghel Saligny şi promit să pună la punct reţeaua de gaze în trei ani. Investiţia poate ajunge până la şase milioane de euro.
„Din bugetul local, cred că nicio comună, niciun oraş nu îşi permite, nu au banii necesari să asigure reţeaua de gaze. Am avut, de vreo 10 ani, sonda cu cea mai mare producţie din România sau a doua din Europa. I se zicea Regina şi comuna Licurici n-a beneficiat de gaze.”, a spus primarul comunei, Vasile Măciucă.
În Licurici, sunt produse, zilnic, 4,5 milioane de metri cubi de gaze. Un raport al producătorului arată că în această zonă se regăsesc saproximativ 5 miliarde de metri cubi de gaze care pot fi exploatate.