Descoperire neașteptată într-un județ din România. Ce se afla îngropat în pământ de zeci de ani. Autoritățile au intervenit urgent

Stan Filon 07.09.2022, 20:27
Descoperire neașteptată într-un județ din România. Ce se afla îngropat în pământ de zeci de ani. Autoritățile au intervenit urgent

Descoperire neașteptată într-un județ din România făcută de muncitorii care săpau șanțul pentru viitoarea canalizare din localitatea bihoreană Biharia. Lucrările i-au umplut de bucurie pe localnici, însă într-o simplă clipă totul se putea transforma într-o adevărată tragedie. Muncitorii care săpau la canalizare au descoperit un adevărat arsenal de război și doar o minune a făcut ca buldoescavatorul să nu lovească o bombă.

Descoperire neașteptată într-un județ din România

Așadar, a fost agitație maximă în localitatea Biharia, județul Bihor, după ce muncitorii care săpau la groapa unde va fi amplasată canalizarea au descoperit un adevărat arsenal de război. Vorbim chiar despre muniție din cel de-Al Doilea Război Mondial.

Chiar dacă este veche de zeci de ani și a stat atâta timp în pământ, toată muniția era perfect funcțională, după cum au constatat pirotehniștii care au sosit de urgență la fața locului. Muniția nu a fost găsită toată odată, ci pe parcursul a mai multor zile, timp în care oamenii au săpat cu foarte mare grijă, dar și cu o frică desăvârșită. În plus, mulți localnici au fost evacuați, din motive de siguranță.

Descoperire neasteptata intr-un judet din Romania 
Descoperire neasteptata intr-un judet din Romania

Zeci de muniții descoperite după zeci de ani

„Sesizarea privind descoperirea unor muniții pe proprietatea unui localnic din Biharia a fost făcută marți, 06 septembrie a.c., în jurul orei 16.30, apelantul numărului unic 112 precizând că acestea au fost găsite în timpul efectuării unor săpături pentru canalizare”, a transmis ISU Bihor.

În total, au fost găsite 36 de proiectile de calibru 152 mm, 2 proiectile de calibru 76 mm și 4 elemente de muniție, provenite din cel de-al Doilea Război Mondial. Toată muniția a fost transportată și depozitată în condiții de siguranță, de pompierii pirotehniști, care urmează să distrugă controlat armamentul găsit.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...