Accident cumplit pe un aeroport din SUA. O angajată a murit după ce părul i-a fost prins în banda transportoare

Mihnea Tălău 01.09.2022, 17:30
Accident cumplit pe un aeroport din SUA. O angajată a murit după ce părul i-a fost prins în banda transportoare

O angajată, Jermani Thompson, în vârstă de 26 de ani, descărca, marți seara, bagajele dintr-un avion al companiei Frontier Airlines pe Aeroportul Internațional Louis Armstrong din New Orleans când s-a produs accidentul.

Cum s-a produs nefericitul incident

Părul ei s-a încurcat în mașinăria unui încărcător cu bandă – un vehicul cu bandă transportoare pentru urcarea și coborârea bagajelor din avion.

Femeia, care era angajată a companiei GAT Airline Ground Support, a fost transportată de urgență la spital, unde a murit, informează SkyNews.

Mama ei, Angela Dorsey, a declarat că fiica ei iubea baschetul și că era absolventă a Colegiului Tougaloo din Jackson, Mississippi.

„Era fetița mea. Toată lumea o iubea. Pur și simplu nu mai am cuvinte. Nici măcar nu mă pot gândi”, a declarat ea.

Sprijin pentru familie

Mike Hough, director executiv al GAT Airline Ground Support, a declarat: „Avem inima frântă și îi sprijinim familia și prietenii ei cât de bine putem”.

Kevin Dolliole, directorul de aviație al aeroportului, a declarat: „Jermani făcea parte din familia aeroportului nostru și vom continua să ne sprijinim reciproc în orice mod posibil în această perioadă dificilă.”

Frontier Airlines și-a exprimat, de asemenea, condoleanțele și a declarat că gândurile sale sunt alături de prietenii și familia doamnei Thompson.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...