Atunci când președintele Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei, pe 24 februarie, într-un act de agresiune neprovocat, se aștepta la o victorie rapidă. Dar războiul s-a transformat într-unul de uzură și Moscova nu și-a îndeplinit niciunul dintre obiectivele importante. Ministrul Apărării rus a spus de ce a încetinit campania Kremlinului din țara vecină.
La șase luni de la începutul celui mai mare conflict militar din Europa de la al Doilea Război Mondial, ofensiva rusă s-a blocat în mare măsură, în timp ce forțele ucrainene vizează din ce în ce mai mult instalații cheie aflate în spatele liniei frontului, inclusiv în Crimeea ocupată de Rusia.
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat că Moscova a încetinit intenționat ritmul campaniei militare din Ucraina pentru a reduce numărul victimelor în rândul civililor. Acesta a mai afirmat că războiul din Ucraina merge conform planului și a negat că Rusia vizează civilii ucraineni, scrie Reuters.

„Se face totul pentru a evita victimele în rândul civililor. Desigur, acest lucru încetinește ritmul ofensivei, dar facem asta în mod deliberat. În timpul operațiunii speciale, respectăm cu strictețe normele privind drepturile omului. Loviturile sunt efectuate asupra bazelor militare ucrainene cu arme de înaltă precizie, pe centre de comandă, aerodromuri, spații de depozitare, zone fortificate defensive și unități de producție militară”, a spus Serghei Șoiugu la o întâlnire a miniștrilor apărării ai Organizației de Cooperare de la Shanghai, desfășurată în Uzbekistan.
Efortul de război al Rusiei în Ucraina a înregistrat puține progrese în ultimele luni, după ce trupele sale au fost respinse din jurul Kievului în primele săptămâni ale invaziei.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Analiștii occidentali susțin că, de fapt, progresele Rusiei au stagnat din cauza rezistenței ucrainene și a sprijinului logistic slab al Moscovei. Rusia a susținut în mod repetat că nu vizează civilii, o declarație respinsă de multe agenții internaționale, în timp ce grupurile pentru drepturile omului precum Amnesty au acuzat Moscova de crime de război.
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a spus că războiul din Ucraina „se va încheia cel mai probabil la masa negocierilor”, iar alianța va sprijini Kievul cât timp cât va fi nevoie.