17:37
Atunci când în a doua jumătate a secolului al XIX-lea statul roman devenise suveran și independent, economia autohtonă a luat un avânt vertiginos. Împrumuturile din străinătate au avut un aport de netătăgăduit la modelarea sistemului bancar și de creditare, fapt ce a permis antreprenorilor noștri să dezvolte sectoarele productive. Era startul de care aveau atâta nevoie proprietarii români, oameni curajoși și inteligenți, cu o deosebită disponibilitate la efort intens și prelungit. Printre cei mai de succes, Max Auschnitt, Nicolae Malaxa, Ion Gigurtu, Aristide Blank. În fruntea listei, unul dintre cei mai talentați industriași ai începutului de veac XX, Dumitru Mociorniță.
Dumitru Mociorniță s-a născut în 1885, în satul Țintea, județul Prahova, într-o familie săracă și avea alți șase frați. A făcut școala primară în comuna natală. Se spune că învățătorul îl așeza în spatele clasei pentru că era desculț. La numai 11 ani, Dumitru Mociorniță s-a mutat, la gazdă, în Ploiești pentru a continua învățătura. A studiat la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din oraș, apoi la Liceul Economic Krețulescu din Capitală.
Avea să termine liceul cu Magna cum Laude și se va remarca la examenul de Bacalaureat. Astfel a fost remarcat de Ion I. C. Brătianu care i-a oferit o bursă la Școala Superioară de Comerț din București, iar mai târziu s-a întors în România cu o diplomă a școlii Hautes Etudes Commerciales (înalte studii comerciale) Paris. Era primul dintr-o clasă de 400. Spiritul viu al antreprenorului se întrevedea încă din liceu. Dădea meditații colegilor și cu banii obținuți își achita cursurile de germană și franceză.
Mociorniță era fără îndoială un autodidact. Puterea de a extrage informații utile și de a le sintetiza o avea și în momentul în care purta o convorbire. Asculta cu atenție, punea întrebări rar, întotdeauna la subiect. Autoeducația se reflecta nu numai în modul de a purta o convorbire, cât în vocabularul utilizat, modul de exprimare și comportament, Aceste lecții le-a predat ulterior cu bună credință altora. Un strălucit industriaș roman care și-a clădit afacerea pe cont propriu, fără proptele întemeiate pe cunoștințe și relații. A stat departe de scandalurile de corupție, cum au fost cele în care au jucat roluri importante Auscnitt și Malaxa.
În perioada studiilor de la Paris, a muncit la mai multe firme. De acolo a preluat tainele managementului de succes practicat de industriași cu nume consacrate: Ford, Krupp, Taylor. Lucrul a fost posibil mulțumită practicii. Pe lângă societățile textile din Franța, Dumitru Mociorniță învăța noțiunile de bază ale construcțiilor de mașini în Anglia și industria chimică în Germania. După finalizarea studiilor a performat ca reprezentant comercial al unei firme de produse chimice din Hamburg.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]La întoarcerea în țară, Mociorniță va lucra la industriașului Prodanoff, prin intermediul căruia îl va cunoaște pe viitorul său socru, Grigore Alexandrescu, fondatorul industriei de piele și încălțăminte din România. Inspirat de către acesta din urmă, a luat un împrumut de 30 de milioane de lei de la Banca Generală a Țării Românești, cu ajutorul lui Vintilă Brătianu. Astfel, a cumpărat un teren de două hectare aproape de București, unde găsise izvoare minerale, pe care le-a drenat. De altfel, grație deosebitei sale priceperi, a fost promovat manager la întreprinderile lui Alexandrescu. Un perfecționist veritabil.
Bine pregătit în domeniu la fabricile de profil din Freiburg și Grenoble, în 1923 a înființat pe un teren viran de la marginea Capitalei, pe strada Apele minerale nr.25, manufactura de încălțăminte ce ii purta numele. Cu echipamente închiriate din Anglia și Germania. Știa ce se caută în acea perioadă. Bocanci, șei pentru cai, scurte îmblănite, costume pentru motocicliști, haine de piele pentru polițiști etc. După ce și-a șlefuit modul personal de a izbuti, a construit cariere, producând mărfuri de o calitate ireproșabilă. A ajuns la nivelul celor mai de seamă producători din România. I s-a ivit chiar șansa de a-și impune realizările pe piața din estul European, însă răboiul i-a risipit-o. Produsele din piele marca Mociorniță deveniseră extrem de apreciate.
Odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, Mociorniță ajunge pe front. El va acționa atât acolo, cât și în spatele acestuia, în Moldova, Basarabia și Transnistria. Activitatea i-a fost recunoscută de Armata Română de la care a primit ordine și medalii. În schimb a rămas în atenția rușilor, care nu îl vor uita nici după 1945, când au început colaborarea cu noua putere comunistă.
După război revine la fabrica socrului său, însă încearcă și o colaborare cu fratele lui, Gheorghe Mociorniță, care avea o afacere la Ploiești. Dumitru se simțea însă mult mai aproape de București unde avea ajutor de la Grigore Alexandrescu.
Fabrica deținea depozite de desfacere în București, pe strada Carol, pe Calea Grivitei și pe șoseaua Mihai Bravu. Mociorniță și-a extins punctele de desfacere și în provincie, la Cluj, Brașov, Craiova, Câmpulung, Roman, Tecuci, Târgoviște, Ploiești, Buzău, Galați. Cea mai mare parte a profitului făcut de fabrică a fost reinvestită. Extinderea a durat până în 1938, când au fost achziționate ultimele terenuri. Visul lui Mociorniță era ca în afacere să fie tot timpul fiii săi. În februarie 1942 a înființat societatea pe acțiuni „Pielăria și Confecțiunea Românească D. Mociorniță” unde îl numește director general pe fiul cel mare Dumitru Ioan Petre care îl secondase în toți anii în care a dezvoltat afacerea.
Nu cu mult înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, Dumitru Mociorniță avea reale probleme de sănătate. Era suprasolicitat în contextul pregătirilor de război dar și ca urmare a comenzilor de echipament făcute de armată. Mociorniță începuse să predea acțiuni și funcții fiilor săi. Avea cinci copii, trei băieți și două fete. După invazia rușilor în țară și preluarea puterii de către comuniști, deja renumitul industriaș a refuzat să emigreze. Bolnav fiind a rămas în țară, fiind îngrijit de către fiica lui. Fusese membru al Partidului Național Liberal, chiar dacă își încetase de mult implicarea în politică, deși primise numeroase propuneri de la I. G. Duca și Gheorghe Tătărescu pentru a fi ministru. Spre nemulțumirea lui, s-a văzut numit senator în timpul dictaturii lui Carol al II-lea,din 1938.
Însă, nimic nu a împiedicat inevitabilul. I s-a confiscat întreaga avere, după acel josnic act de la 11 iunie 1948.Este condamnat la închisoare împreună cu fiul său Ioan Teodor. Dumitru Mociorniță moare răpus de boală în condițiile de temniță, în 1953. Avea 68 de ani.
Dumitru Mociorniță a fost cunoscut și ca un om de afaceri darnic, dar discret. A acordat donații în mai multe domenii. A trimis fonduri către spitalele Filaret, Bucur și Mociorniță, de pe calea Șerban Vodă 220. A ajutat cu bani bisericile. Înainte de a-și construi o vilă la Predeal a făcut foraje pentru apă potabilă și lucrări de canalizare pentru mica așezare de pe Valea Prahovei.
Dan Mlădinoiu
