Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au căsătorit. Cei doi erau logodiți de trei luni

Stan Filon 17.07.2022, 23:54

Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au căsătorit! Presa de peste Ocean scrie că cei doi iubiți au făcut deja pasul cel mare, iar căsătoria ar fi avut loc în Clark County, Nevada. Surse din anturajul celor două vedete au confirmat faptul că nunta ar fi avut loc, iar drept dovadă stă certificatul de căsătorie în care sunt trecute cele două nume oficiale: Benjamin Geza Affleck şi Jennifer Lynn Lopez.

Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au căsătorit

Așadar, au bătut deja clopote de nuntă la Hollywood, unde Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au căsătorit, după cum scrie site-ul TMZ, citat de Daily Mail. Certificatul de căsătorie a fost scos sâmbătă şi a fost emis pe numele Benjamin Geza Affleck şi Jennifer Lynn Lopez.

O sursă apropiată cuplului a confirmat pentru site-ul respectiv fericitul eveniment:Într-adevăr, s-au căsătorit, iar certificatul este un semnal că acum sunt soţ şi soţie”.

Jennifer Lopez si Ben Affleck s-au casatorit
Jennifer Lopez si Ben Affleck s-au casatorit

Câți copii au cei doi proaspăt însurăței

Se pare că cei doi și-au făcut un frumos cadou pentru zilele lor de naștere, care vor urma foarte curând. Jennifer Lopez va împlini peste o săptămână vârsta de 53 de ani, pe când soțul său va împlini peste mai puțin de o lună vârsta de 50 de ani.

Ben Affleck  este la a doua căsătorie și are trei copii: Violet, în vârstă de 16 ani, Seraphina, în vârstă de 13 ani, şi Samuel, în vârstă de 10 ani, din căsnicia sa de zece ani cu Jennifer Garner.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Jennifer are gemeni în vârstă de 14 ani – Emme Maribel Muñiz şi Maximilian David Muñiz – din cea de-a treia căsătorie cu Marc Anthony, care s-a încheiat în 2011, după şapte ani.

Lopez, divorţată de trei ori, a mai fost căsătorită anterior cu chelnerul cubanez Ojani Noa, din februarie 1997 până în ianuarie 1998, şi cu fostul ei back-up dancer Cris Judd, din septembrie 2001 până în iunie 2002.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...