Președintele României, Klaus Iohannis, i-a transmis o scrisoare oficială Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, cu prilejul aniversării zilei oficiale de naștere și a celebrării Jubileului de Platină. România va fi reprezentată la festivitățile din Marea Britanie de Familia Regală a României, prin prezența Majestății Sale Custodele Coroanei şi Alteţa Sa Regală Principele Consort.
Așadar, este zi de sărbătoare în Marea Britanie, unde Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii își sărbătorește ziua oficială de naștere, dar și Jubileu de Platină. Cu această ocazie, președintele Klaus Iohannis i-a trimis o scrisoare Reginei, prin care îi face o urare din partea poporului român.
„Cu prilejul aniversării Zilei Oficiale de Naștere și a celebrării Jubileului de Platină, am deosebita onoare de a transmite Majestății Voastre, în numele poporului român și al meu personal, cele mai calde felicitări, alături de urări de pace și prosperitate pentru Familia Regală și poporul britanic. Sărbătorirea de către Majestatea Voastră a Jubileului de Platină reprezintă un moment istoric și un simbol al devotamentului deplin în slujba cetățenilor”, se arată în scrisoarea lui Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

În aceeași scrisoare, președintele Iohannis și-a exprimat convingerea că Parteneriatul Strategic care leagă România și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord va continua să fie consolidat, în beneficiul ambelor națiuni.
România este reprezentată în Marea Britanie de Familia Regală a României. Majestatea Sa Margareta a asistat joi dimineaţa la ceremonia militară cu ocazia jubileului de platină al Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Aceasta este însoțită de Alteţa Sa Regală Principele Consort, după cum a anunţat miercuri Familia Regală a României.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Chiar dacă Regina Elisabeta este născută pe data de 21 aprilie, ea nu își serbează niciodată ziua de naștere. Începând din 1748, aniversarea unui suveran britanic este oficial celebrată în luna iunie, printr-o ceremonie denunită „Trooping the Colour” (Salutul Culorilor). Anul acesta este celebrat și Jubileul de Platină, respectiv 70 de ani de domnie a Regineri Elisabeta, înscăunată pe 2 iunie 1953.
Potrivit Familiei Regale a României, la ceremonie iau parte 1200 de ofiţeri şi soldaţi, 400 de instrumentişti militari şi 240 de cai. Ceremonia se încheie cu o survolare a Palatului Buckigham executată de Forţele Aeriene Regale în onoarea Reginei Elisabeta a II-a, comandantul suprem al Forţelor Armate Britanice. „Trooping The Colour” este doar primul eveniment ce va avea loc în cadrul Jubileului ce se va desfăşura timp de 4 zile și la care sunt așteptați mii și mii de britanici.