S-a dat alarma în România! După ce Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de ploi torențiale și vijelii, iată că și hidrologii au emis o avertizare cod portocaliu de inundații! Precipitațiile abundente căzute în ultimele zile au umflat albia mai multor râuri, iar mii de oameni sunt acum în pericol. Mai exact, hidrologii au emis cod portocaliu de inundații în județul Timiș, principala îngrijorare reprezentând-o râurile mici.
Așadar, hidrologii au emis de curând o avertizare cod portocaliu de inundații. Avertizarea este valabilă miercuri în intervalul orar 17.00-22.00, când pot avea loc inundații pe râurile mici din județul Timiș, ca urmare a precipitațiilor înregistrate și prognozate. Se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundații locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depășiri ale cotelor de inundație, anunță hidrologii.
Sunt vizate râurile mici din bazinul hidrografic Timiș (amonte confluență cu râul Pârâul Rece și afluenții de stânga aferenți sectorului aval confluență cu râul Pârâul Rece – amonte S.H. Caransebeș) din județul Timiș. Fenomenele se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din zona Pârâul Rece.

Și meteorologii au emis o avertizare cod galben de inundații, valabilă miercuri, până la ora 21:00, pentru 19 județe. Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat în Carpații Meridionali, local în Moldova, precum și în nordul Munteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină.
Cantităţile de precipitații vor depăşi 20…30 l/mp şi izolat 40 l/mp, mai avertizează meteorologii. Avertizarea este valabilă în județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Covasna, Brașov, Vâlcea, Sibiu, Alba, Hunedoara, Gorj, Mehedinți și Caraș-Severin.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]