Comunitatea creștin-ortodoxă a celebrat duminica trecută Învierea Domnului, una dintre cele mai solemne și mai importante sărbători. În fiecare an, reiterarea patimilor Mântuitorului, răstignirea și învierea Sa îndeamnă la smerenie și pocăință. Puțini știu însă că Iisus a rostit doar câteva cuvinte cât timp a stat răstignit, iar semnificația acestora este una foarte puternică.
Iisus Hristos s-a jertfit pentru iertarea păcatelor oamenilor, iar jertfa Lui este cinstită în fiecare an, de Paște. Mântuitorul a pătimit, s-a lăsat răstignit și a înviat a treia zi, împlinind astfel profețiile. În momentul morții Sale, în Vinerea Mare, în timp ce era răstignit pe cruce pe dealul Golgota, Mântuitorul se spune că a rostit doar șapte fraze, prin care s-au îndeplinit profețiile din Scriptură.
Printre ultimele Sale cuvinte se numără și „Eli, Eli, lama sabahtani?”. În traducere, strigătul Mântuitorului înseamnă: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” (Matei 27, 46). Pentru a înțelege sensul acestor cuvinte, este important de menționat că Iisus a fost și om, nu doar Dumnezeu. Părintele Nicolae Steinhardt a explicat că acest strigăt de durere al Mântuitorului reprezintă latura Sa umană.

Este dovada supremă că suferința a fost una reală, concretă, nu una simbolică. Sfântul Ioan Gură de Aur susține că Iisus a rostit aceste cuvinte după ce s-a făcut întuneric, pentru a le da de înțeles iudeilor că El Însuși a făcut întuneric pe pământ și că nu murise pe cruce, potrivit stiridinlume.ro.
O altă interpretare vorbește despre faptul că de multe ori ne putem simți părăsiți de Dumnezeu și că Însuși Iisus a simțit că Tatăl Ceresc l-a părăsit, în momentul în care l-a lăsat să moară pe cruce. Lecția pe care o dă este una importantă: chiar dacă ne simțim păsăriți de Dumnezeu și ne pierdem speranța, nu trebuie să renunțăm să credem în El.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Nu doar Învierea Domnului este cinstită în calendarul creștin-ortodox, ci și perioada de după Paște. Ne aflăm în Săptămâna Luminată, în care nu se ține deloc post și nu se îngenunchează nici măcar la rugăciune.
Timp de 40 de zile după Paște, mai exact până la Înălțare, creștinii se salută cu „Hristos a Înviat!” / „Adevărat a Înviat!”, iar înainte de rugăciune se cântă de trei ori „Hristos a Înviat”. Există și o rugăciune pe care este bine să o rostim în Săptămâna Luminată, pentru că se spune că aduce liniște și pace.