Laura Cosoi va deveni mamă pentru a treia oară în luna iunie. Ea va aduce pe lume cea de-a treia fetiță a sa și a soțului ei, Cosmin Curticăpean. Cu toate acestea, actrița a continuat să urce pe scenă. Mai mult, ea va filma pentru o nouă producție ce se va lansa la toamnă și în mai, fix cu o lună înainte de a naște. Într-un interviu EXCLUSIV pentru impact.ro, Laura a mărturisit că deja a pregătit aproape totul pentru cea de-a treia fetiță și ne-a vorbit printre altee, despre secretul căsniciei sale reușite. Mai mult, actrița nu a ascuns faptl că-i e dor să revină în televiziune, că acest lucru trebuia să se producă în această primăvară, dar s-a amânat pentru la toamnă.
Avem pătuțul, și alte lucruri de la Vera. La Rita, la primul copil am fost supersitițioasă, pentru că nu știi cum va decurge sarcina. Apoi deja, la al doilea, la al treilea copil, lucrurile sunt clare. Am deja pregătit cam totul, am comandat și haine noi pentru cea mică. Doar numele prefer să-l ținem secret până la naștere.
În general, am avut sarcini ușoare. Am mai luat în greutate, dar nu am avt probleme sau emoții. Pe parcursul sarcinii, nu am avut pofte, dar eu sunt de felul meu pofticioasă. Acum am mâncat mai multe dulciuri ca de obicei, dar nu am exagerat.
Ambele fetițe le-am născut natural, așa vreau și acum. Nu au fost probleme, optez pentru același mod, dacă evident, se poate, că nu sunt absurdă. Dar nu eu aleg, dacă va fi ca până acum sau va trebui prin cezariană.
Fetițele sunt foarte cuminți și au o relație extraordinară, pe care nu mi-am imaginat-o. Toată lumea îmi zicea că fiind fete, se vor certa. Ei bine, acum sunt mici, se mai ceartă, se mai trag de codițe, dar sunt extrem de atașate una de alta, se țin în brațe, sunt super drăguțe.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Nu e zi în care să nu vorbească cu ea, iar Rita să nu-i cânte la chitară. O întreabă mereu dacă s-a trezit. Sunt lucruri care pornesc de la ea, nu i le spunem noi.
În primul rând, suntem pe aceeași lungime de undă. Amândoi ne-am dorit copiii, am fost în tandem cu aceeași dorință. Apoi implicarea, dragostea. Sunt momente și momente, ca în orice relație. Mai sunt și momente tensionate, dar ne dăm seama că au legătură cu alte stări, cum ar fi oboseala. Dar Cosmin e cel care cedează primul.
Pare paranormal. Dar mie nu mi se pare ceva extraordinar. Am luat lucrurile cum au fost, nu sunt un om sofisticat, nu mă alint, nu mă văicăresc, nu mă plâng. Fac și de mâncare, stau și cu copiii, merg și la filmări.

Fetele sunt la creșă și la grădi, sunt în colectivitate de mici. Nu am luat bonă. Noi stăm după amiază cu ele, când nu pot eu, stă Cosmin, ne descurcăm, ne și place să petrecem timp cu ele.
Am avut Paștele catolic. Dar îl vom face și pe cel ortodox. Cosmin e ortodox. Tot timpul sărbătorim ambele. Facem ouă roșii. Paștele trecut am avut salată de boeuf, sarmale, acum voi vedea. Cred că drob, ceva ce nu am făcut, . Să nu repetăm doar.
Iar miel la tavă avem întotdeauana.
Tot timpul, pentru noi, Paștele înseamnă biserică, smerenie, întoacerea la Dumnezeu și la rugăciune. Înțelesul momentului pentru copii, poveștile pe care le citim copiilor înainte.
Nu-i musai să stau în concediu. Acum în mai am filmare pentru serial, care la toamnă va apărea. Când ai copii, nu obosești. Mai greu la prima sarcină. Acum nu am nicio treabă.
În momentul acesta, am o ofertă. Trebuia să se întâmple primăvara asta, dar s-a amânat pentru la toamnă. Până acum nu s-a nimerit nicio emisiune care să mi se potrivească. Nu am fost niciodată un om avid după celebritate.. Tocmai de aceasta am avut o pauză destul de mare. Dar mi-aș dori să mă întorc în tv.