Atenție, amenzile ajung la 20.000 de lei. Ce trebuie să facă toți cei care au terenuri

Iancu Andreea 10.04.2022, 20:48
Atenție, amenzile ajung la 20.000 de lei. Ce trebuie să facă toți cei care au terenuri

Proprietarii de terenuri, fie ele extravilane sau intravilane, trebuie să țină cont de un element important din legislația națională. În cazul în care aceștia nu iau seamă de prevederile legale, riscă sancțiuni dure, amenzile ajungând la 20.000 de lei.

Ce trebuie să facă cei care au terenuri pentru a nu risca amenzile de 20.000 de lei

Odată cu venirea sezonului cald, administratorii de terenuri intravilane și extravilane deopotrivă trebuie să ia măsuri clare și rapide pentru a nu risca să fie pedepsiți cu amenzile dure stabilite de lege. Motivul care ar putea duce la sancțiuni dure este legat de iarba pârloagelor sau iarba pustiei, cunoscută drept ambrozia, planta care provoacă alergii severe printre locuitori, dacă este lăsată să se răspândească.

În acest sens, Legea 62/2018 stabilește drept obligație pentru proprietarii și deținătorii sau administratorii de terenuri intravilane și extravilană ca aceștia să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a acestei buruieni, denumită științific Ambrosia artemisiifolia. Cei care se ocupă de terenuri, drumuri publice, căi ferate, cursuri de apă, lacuri, sisteme de irigații și bazine piscicole trebuie să desfășoare anual, în perioada cuprinsă între răsărirea plantei și primele flori ale acesteia, la 30 iunie, lucrări de întreținere a acestora. Astfel, se împiedică răspândirea polenului, care cauzează alergii severe.

„Sancţiunile aplicabile pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite de Legea 62/2018 sunt reprezentate de amenzi de la 1.000 de lei, la 5.000 de lei, pentru persoanele fizice şi de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru persoanele juridice prevăzute la art. 3 din lege. Verificarea şi identificarea terenurilor infestate, de pe raza teritorială a unităţilor administrativ-teritoriale, se efectuează de către autorităţile administraţiei publice locale, prin agenţii agricoli angajaţi sau persoanele din cadrul acestora, desemnate prin dispoziţie a primarului. Modul în care se face prevenirea sau combaterea buruienii este lăsat la latitudinea proprietarilor și administratorilor de terenuri extravilane sau intravilane”, spun reprezentanţii Gărzii de Mediu.

Ce trebuie să facă proprietarii de terenuri pentru a nu risca amenzile de 20.000 de lei
Ambrozia, incriminată pentru numeroase alergii severe

Administratorii și deținătorii de terenuri, verificați de autorități

Autoritățile din administrația publică locală trebuie să transmită o somație către toți proprietarii sau deținătorii de terenuri, precum și pentru administratorii drumurilor publice, a căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și bazinelor piscicole unde au fost identificate focare de ambrozie, până cel târziu până la data de 5 iunie a anului.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Verificarea și constatarea nerespectării acestor obligații legale se fac de către autoritățile administrației publice locale pe raza teritorială pe care se face controlul, primarul, polițiștii locali sau comisarii Gărzii Naționale de Mediu împuternicind personalul care să facă verificările.

Practici recomandate pentru combaterea ambroziei

Pentru a elimina focarele de ambrozie se poate apela la cosirea manuală a spațiilor sau prin utilizarea unor echipamente mecanice de tuns iarba. În funcție de locul în care se regăsesc aceste buruieni, se pot folosi lucrări de discuit, grăpat sau prin folosirea unor cositori mecanice. Dacă ambrozia afectează suprafețe mai mari se pot aplica erbicide, începând din primăvară când planta are 10-15 cm și poate fi recunoscută. Specialiștii direcțiilor pentru agricultură din județ pot oferi detalii pentru a stabili tipul de erbicid și doza recomandate.

Dacă există focare izolare, buruiana poate fi smulsă folosind mănuși de protecție pentru a preveni iritațiile sau poate fi distrusă cu sapa sau secera. Mult mai eficiente sunt cositul mecanic sau manual efectuat aproape de suprafața solului pentru a distruge toate ramificațiile care pornesc din tulpina principală. Este recomandat cositul de 2-3 ori pe an, înainte ca planta să înflorească.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...