Usturoiul negru, leguma preferată a Asiei. Ce mare beneficiu are pentru români

Andra Daoud 06.04.2022, 14:47
Usturoiul negru, leguma preferată a Asiei. Ce mare beneficiu are pentru români

Usturoiul este una dintre legumele care nu lipsesc din alimentația românilor. Mulți se feresc însă să îl consume atunci când urmează să meargă undeva sau să aibă o întâlnire, din cauza aromei persistente care rămâne ore bune. Deși pe piață sunt mai multe soiuri de usturoi cunoscute, nu mulți au auzit despre usturoiul negru. E drept că se bucură de multă popularitate mai ales în Asia, dar poate avea beneficii și pentru români.

Usturoiul negru, leguma preferată a Asiei

Fie că este verde sau uscat, că îl pregătim sub formă de mujdei sau îl folosim la gătit, usturoiul este excelent în aproape orice combinație. Pe cât este însă de gustos, pe atât este de evitat în unele situații, din cauza mirosului puternic. Acesta este și unul din motivele pentru care usturoiul negru poate fi o alternativă bună. Nu este un soi de usturoi în sine, în sensul că usturoiul nu crește negru în pământ, ci se obține printr-un proces de fermentație controlată.

Pentru a obține usturoi negru, se pune la macerat usturoi proaspăt, la o temperatură controlată (între 60 și 90 de grade Celsius) și în condiții de umiditate controlată (80-90%). Prin procesul de fermentare, scade conținutul de alicină, adică exact substanța care dă mirosul puternic al usturoiului și care influențează și respirația neplăcută. Ei bine, usturoiul negru nu mai pune această problemă, pentru că nu mai eliberează acel miros foarte puternic.

Prin procesul de fermentare, cățeii de usturoi devin închiși la culoare, capătă un gust dulceag și o consistență gelatinoasă. Procesul de fermentare poate avea o durată mai mică sau mai mare, în funcție de cultură, producător și cât de negru se dorește a fi usturoiul la final.

Usturoiul negru, leguma preferată a Asiei. Ce mare beneficiu are pentru români
Usturoi negru

Cum se obține usturoiul negru

Tehnica prin care se obține usturoiul negru este cunoscută și practicată de mai bine de 1.000 de ani în Asia, în special în Coreea de Sud. Încă de atunci era folosit în alimentație și avea proprietăți recunoscute. Usturoiul era pus la fermentat în vase de lut, iar pe parcursul procesului se secreta melanoidin, substanța responsabilă pentru culoarea neagră.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

În funcție de rezultatul vizat, procesul de fermentație are o durată variabilă, dar în general aceasta este în jur de 45 de zile. Rețeta tradițională este păstrată în secret de asiatici, însă pe piață se găsește usturoi negru, de la diferiți producători.

Unul dintre primii români care au încercat să producă usturoi negru în țara noastră este un fermier din Piatra Neamț care, în urma unei călătorii în Coreea de Sud, și-a propus să reproducă și la noi acest tip de usturoi.

Nu are acel miros supărător, dar are o aromă profundă. Când m-am documentat ulterior (…) am decis să devin și eu producător de usturoi negru. Dacă voi reuși această perfomrnață nu voi fi singurul din România, ci singurul producător de usturoi negru din Europa!”, declara agricultorul în 2019.

Urmăriți Impact.ro și pe