Delia este, fără dar și poate, una dintre cele mai iubite cântărețe din țara noastră. De asemenea, aceasta este cunoscută ca fiind și una dintre cele mai extravagante vedete. Asta datorită stilului său vestimentar. De cele mai multe ori, frumoasa solistă poartă haine extrem de largi, însă de data aceasta, artista și-a surprins fanii cu un decolteu de invidiat. Iată cea mai recentă imagine pe care a publicat-o pe Instagram!
Nu de puține ori, Delia, în vârstă de 40 de ani, a fost critică pentru felul în care se îmbracă. Așa cum se poate observa și din postările sale, cântăreața preferă hainele largi, deoarece acestea îi oferă confort fizic și emoțional, așa cum a declarat la podcastul lui Codin Maticiuc.
„Pentru mine, hainele sunt o formă de protecție. Și un soi de comoditate. Vreau să fiu protejată nonstop, vreau să se uite lumea la mine ca la un copil. Sunt o victimă a regimului în care am trăit și eu. Nu mă vezi cu decolteu, eu nu știu cu ce să mă mai acopăr”, spunea Delia.
Între timp, cântăreața pare să se fi răzgândit. Ultimele sale fotografii de pe Instagram i-au lăsat cu gura căscată pe fani. Aceasta apare purtând un top de culoare roz, scurt, care îi pune în valoare decolteul. Astfel, vedeta le-a demonstrat tuturor că poate să îmbrace și haine mulate. Deși nu mai este la prima tinerețe, Delia se poate lăuda cu un trup parcă sculptat.

Delia este una dintre cele mai urmărite vedete din România, astfel că era de așteptat că imaginile publicate vor face ravagii în mediul online. Acestea au adunat aproape 100.000 de aprecieri și sute de comentarii din partea admiratorilor.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Probabil cele mai sexy poze ale tale, ești într-un mare fel?
Șoc, șoc, șoc…dar ce schimbare ??❤️
Foarte frumoasă și minunată!!! ??????
Nu cred că ai făcut așa poze . Ești o frumusețe rară ????
Doamne cât de frumoasă la 40 de ani ????
Bravo, Delia! Ai ce arăta, dacă natura a fost darnică, de ce nu? Când să arăți, la 60 de ani? Bravo, bravo. Succes în tot ce faci. Ești cea mai cea…Te ador.”, au fost doar câteva dintre comentariile pe care le-a primit Delia.