22:37
Sunt pregătite țări ca România, Polonia, Ungaria să primească și să integreze pe piața muncii dar și în societate refugiații ucraineni? Deși din cei care au ajuns în România în ultima lună majoritatea au plecat, țara noastră va trebui să asigure, pe termen mediu și poate chiar lung, condiții de integrare în societate pentru cei care vor dori să rămână. Am stat de vorbă cu un expert în studierea fenomenului migrației care ne-a explicat mecanismele prin care alte țări au primit un număr semnificativ de persoane și au gestionat integrarea lor, exclusiv pentru Impact.ro.
Deocamdată situația nu poate fi anticipată, dar se pot studia exemple anterioare. Primele valuri de refugiați însă sunt cei care au avut un plan pe termen scurt și au reacționat promt având unde să meargă.
„În Polonia sunt undeva la 2 milioane de persoane, care este într-adevăr o cifră foarte mare ținând cont de faptul că au sosit toți într-un timp foarte scurt. Pe de altă parte, la nivel global se cunoaște deja de mult timp că valurile mari de refugiați rămân în țările din vecinătate. Este suficient să ne uităm la conflictul sirian, care este de dată mai recentă, și putem observa că mult mai mulți refugiați au ajuns în Turcia și Iordania decât în Europa. Această situație poate să fie un semnal de alarmă pentru viitor. Nu știm efectiv câți vor veni în România, câți vor merge mai departe și câți vor rămâne. Până la urmă, ca în multe alte cazuri, primul val este al acelora care au resurse și au unde să se ducă. Poate să fie reprezentativ sau nu pentru noi posibile valuri, dacă conflictul va continua și dacă va genera mai departe refugiați.” a declarat în exclusivitate pentru Impact.ro Remus Anghel, sociolog și profesor la SNSPA.
Cifra de 500.000 de refugiați anunțată la începutul conflictului din Ucraina a fost depășită și nu există posibilitatea de a prevedea cât va mai dura acest conflict. Majoritatea celor care pleacă din Ucraina aleg, însă alte țări din diferite considerente. Din fericire, chiar dacă numărul de persoane este mult mai mare, nu este o situație fără precedent.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Din Ucraina în Polonia a existat migrație de forță de muncă, acum un an și ceva existau estimări inclusiv de un milion de persoane care lucrau formal și informal în economia poloneză. Sunt și informații calitative care menționează că ucraineni au început să lucreze dinainte de conflict în agricultura maghiară. Există de ceva vreme și o diaspora ucraineană în Cehia, și exemplele pot continua. Iar în cazul României se vorbește deja de imigranți din Nepal, Sri Lanka și India, deci țările din estul Europei deja experimentează migrația. Și nu este nici adevărat faptul că țările din zona aceasta nu s-au mai întâlnit cu refugiați deloc. A existat valul de refugiați sirieni care este adevărat, a fost mai mic, de doar un milion de persoane, dar aceștia au fost extrem de vizibili, pentru că mergeau pe jos foarte mult, și toate țările de-a lungul acestui coridor de migrație, Serbia, Ungaria, Austria au experimentat migrația masivă de refugiați.” a mai spus sociologul.
Exemplul pe care l-a dat să societatea civilă din România ar trebui să inspire și autoritățile în a gândi și pe termen mediu măsurile de acomodare a celor care fug din calea războiului.
„Cum am spus deja, în Polonia sunt estimări că există undeva la 2 milioane de ucraineni, care este într-adevăr o cifră mare, pe de altă parte există o anumită filiație lingvistică, sunt națiuni slave, adaptarea este teoretic mai ușoară. Iar ce se întâmplă, și acesta este un lucru de discutat și analizat, este solidaritatea pe care oamenii au arătat-o refugiaților ucraineni, și în cazul polonez, dar și în cazul românesc. În Polonia, din câte știu, în Varșovia, 20% din persoane sunt din Ucraina veniți, foarte mulți dintre ei sunt cazați la polonezi acasă. Asta s-a întâmplat și în România în sensul în care multe persoane au acordat ucrainenilor, cazare, masă și așa mai departe. Cazul românesc este însă surprinzător – până de curând Ucraina era mai degrabă un vecin invizibil, ca să spunem așa. Nu existau discursurile publice despre Ucraina precum cele despre Republica Moldova spre exemplu, deși avem o graniță lungă cu Ucraina. Războiul „de la ușa noastră” însă a trezit o solidaritate surprinzătoare care este posibil să aibă resorturi multiple: experiențele negative cu armata sovietică pe care le-au trăit mulți români în timpul și după Al Doilea Război Mondial, faptul că România a reușit să aibă în ultimii ani o societate civilă activă, poate și nu în ultimul rând faptul că sunt refugiați care vin din zone cu diferențe culturale mici față de populația românească, etc.
Problema care este de discutat însă, cel puțin la noi, este reacția autorităților, în ce măsură ar fi trebuit să fie o altă reacție, în ce măsură are România instituții capabile să gestioneze un flux mai mare de refugiați, etc. ONG-urile nu pot să substituie statul în totalitate, la Ministerul Educației sunt multe probleme – sunt mulții copii ucraineni care ar trebui să înceapă școala – cum se organizează acest lucru? Care sunt instituțiile implicate? Eu personal am studiat migrația de întoarcere de câtva timp, și sunt cazuri în care școlile românești nu sunt capabile în mod efectiv să reintegreze și să ofere învățământ de calitate pentru copii români care vin în România după câțiva ani de școală în străinătate.”
Ce măsuri s-ar fi putut lua sau încă se pot lua pentru a se găsi soluții de asigurare a unui mediu școlar în limba maternă pentru copiii ucraineni care vor rămâne în România?
„Trebuia mult mai mult decât bunăvoința NGO-urilor să spunem așa, trebuia construcție instituțională. O parte dintre refugiați vor putea să rămână în România, foarte mulți, probabil marea parte au plecat către Germania, Italia, acolo unde aveau conexiuni. Dar conflictul continuă și prima întrebare pe care ți-o pui este, ok, cine pleacă primii? Ca de obicei, primii pleacă cei cu resurse. dar ceilalți care vor veni vor fi probabil mult mai vulnerabili. Categoric nu se știe ce va fi în 2-3 săptămâni. Ca potențial de adaptare a unei populații care nu știe românește este și norocul nostru de a avea o comunitate ucraineană semnificativă. pe de altă parte, pentru școlarizarea copiilor între cei care vin sunt probabil și mulți profesori și învățători, ar trebui să se vorbească cu ei, și în general ar trebui realmente un efort logistic semnificativ și multă imaginație instituțională.
O altă problemă este că toată această populație trebuie înregistrată, tocmai pentru că vorbim de femei și copii, bărbații în general rămânând în Ucraina. De aceea trebuiau centralizate toate coordonatele lor la intrare din primul moment.” mai spune Remus Anghel.
Cum au abordat alte țări problema? Modul în care au reacționat autoritățile ține și de experiență în astfel de situații dar și de specificul fiecărei țări.
„Ca să avem niște referințe comune, primirea refugiaților în diverse țări europene a fost și este diferită, de exemplu, în Italia practicile instituționale sunt de genul laisse faire, cam ca la noi, dar acolo au fost multiple posibilități de integrare economică. În Germania a fost întotdeauna o politică organizată în care refugiații au fost cazați în anumite locuri (centre de primire), unde refugiații se duc, se înregistrează și au acces la o serie de drepturi. România nu are infrastructură în acest sens: centrele de primire sunt mici ca dimensiuni iar unele nu sunt în preajma unor orașe mari. Și în general pentru cazuri în care vine o populație mai numeroasă nu există posibilitate mare de acomodare instituțională ca atunci când centrele de primire să existe spre exemplu locuințe sociale, unde ar trebui să poți să cazezi, și nu avem nici o economie care să ofere refugiaților slujbe plătite decent.”
Problema infrastructurii însă se pune doar în marile orașe comunitățile mai mici ar putea teoretic să integreze mai ușor refugiații care vin în România.
„Autoritățile au fost mai degrabă factor pasiv în tot procesul acesta și nu mi se pare normal. Statul trebuie să înțeleagă că pentru asemenea cazuri trebuie să cheltuie. Dacă concentrezi toți refugiații București atunci ai o problemă logistică și de infrastructură. Iar în țară există zone cu populație ucraineană care ar trebui utilizată cât mai mult pentru integrarea refugiaților. Sunt anumite zone unde local, sunt sate ucrainene, avem liceul din Sighet, în Suceava este o comunitate mai mare, sau în Banat de dată mai recentă, în mod normal ar fi trebuit vorbit deja cu persoanele respective și implicate în aceste procese de integrare. De asemenea, anumite zone sunt în depopulare dar există oportunități pe piața de muncă iar costurile vieții sunt mult mai mici, spre exemplu în diferite localități din Transilvania unde sunt investiții străine iar populația a fost în scădere masivă. Din acest punct de vedere aș vedea mai funcțională o perspectivă în care să fie implicate mai multe instituții ale statului și mai ales la nivele diferite de decizie, nu numai la nivel central. Altfel, dacă concentrezi tot atunci te ocupi tu stat de cazarea, masa lor și așa mați departe. Și nu aș scoate din calcul faptul că numărul refugiaților care va veni și rămâne în România va rămâne mic. Dacă spre exemplu conflictul trece spre Odesa, atunci ce faci? Unde credeți că o să meargă cei care se vor refugia potențial din Odesa? Cele mai apropiate destinații sunt Republica Moldova și România, Republica Moldova și așa este depășită.
Argumentul meu este că România ar trebui să înțeleagă că va trebui să cheltuie pentru refugiați, însă există și o parte pozitivă, dacă este să vorbesc de ceva pozitiv în acest context absolut oribil, cel mai probabil oamenii aceștia vor vrea să lucreze, vor vrea să facă ceva, ar trebui să li se ofere această șansă,” a concluzionat sociologul.
