12:00
Ieri, capitala Belgiei a fost gazda celui mai important pol pozitiv al omenirii din ultimii aproape 80 de ani. O Yalta 2 în format de poză nepostbelică pe care nu mai figurau zâmbetele așternute de zefirul victoriei. Roosevelt a fost înlocuit de Biden, Churchill de Johnson. Stalin fusese decupat de sosia lui actuală, draconic păzită de garda pretoriană a FSB-ului, în fortăreața vecină Pieței Roșii.
La Bruxelles s-a constituit un trident de reuniuni fără precedent în istorie: NATO, G7 și Consiliul European. România a fost reprezentată la cel mai înalt nivel de către șeful statului și premier. Principala temă abordată, așa cum era de așteptat, s-a numit marasmul dezlănțuit de Rusia în Ucraina.
În vreme ce orga gruzinului Visarionovici „cânta” letal lovind Kievul. Vladimir Putin are arme, dar nu are armată, așa cum afirma un diplomat ucrainean, iar ceea ce el numește Krasnaia Armia (Armata Roșie) înghite pe front ceapă și cartofi. Fără ciorapi și căciuli, dar cu găuri în moral.
Putin este captiv într-un secol XIX, ancorat de obsesia înfrângerii lui Napoleon. Adânc dogmatizat de scrierea „Bazele geopolitice”, aparținându-i politicianului rus Aleksandr Dughin, recunoscut pentru vederile sale fasciste. Individ ce pledează pentru edificarea unui suprastat eurasiatic apt a se opune hegemoniei americane. O combinație între conservatorismul rusesc tradițional cu eurasismul clasic rus și elemente conservatoare europene. Altfel spus, o unică întindere teritorială, cu capetele la Dublin și Vladivostok.
Fapt verificat: între Rusia țaristă, adunătura sovietelor și trucajul „democratic” al Federației kremlineze de azi nu există trăsături deosebitoare. Trufășia, avertismentele ultimative și, nu în cele din urmă, minciuna scăpărătoare pe cer au rămas repere de căpătâi ale politicii scoase de Putin din veston cu acea țeapănă mână dreaptă. Argumente inepte, debordând de nonsensuri fac parte din inventarul maicii slavone de la Răsărit.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Fostul împărat romano-german Carol Quintul și-a petrecut ultimul an din viață încercând să facă 40 de pendule, număr identic cu anii săi de domnie, să meargă la fel. Firește, nu a reușit. Ceasurile și-au văzut de-ale lor, Carol de epilepsia și guta care îl chinuiau pe stăpânul Castiliei, Aragonului, Siciliei, Țărilor de Jos etc.
Nu trebuie să fii filosof pentru a înțelege că, azi, dictatorul rus vrea să impună supușilor săi un ticăit politic aprobator, favorabil lui. Ca actuala lui țintă, Ucraina. Țară cu care nu se asortează. Din simplul motiv că aerul libertății odată inspirat conține prea mult ozon.
Pe deasupra, oamenii-pendulă nu sunt construiți din același aliaj. Unii cugetă curat și sănătos, alții își deleagă sinapsele, ceilalți sunt contraindicați la gândire. Adică, tic-tac-uri personalizate. Prin invadarea Crimeei și a Ucrainei, Vladimir Putin și-a dorit să impună cu anasâna hidoase forme sociale: sărăcia modelelor demne de a fi urmate, arțagul, intoleranța, insolența, ipocrizia, aroganța ieftină și fără temei, forma fără fond, delațiunea. Un kitsch de educație și cultură denumit generic natură moartă. O contaminare a acestui popor. O revoltătoare decădere morală și spirituală.
Revenind la Bruxelles, Oraganizația Atlanticului de Nord a hotărât să betoneze meridianul său sud-estic, prin constituirea de grupuri militare cu regim permanent în România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia. Apoi, au fost abordate două teme importante. Prima, lansată de Polonia, stat ce propune trupe de menținere a păcii în Ucraina. Într-un fel fantezistă, numai dacă te întrebi despre ce pace poate fi vorba într-o țară aflată în plin război.
Pe urmă, Aliații nu vor să devină parte cobeligerantă. Cealaltă, tot mai frecvent și străveziu pusă pe tapet de către clica moscovită-armele chimice, biologice, radiologice și nucleare. Cel puțin teoretic, acest scenariu este posibil. În actualul context de „bună vecinătate și feerică idilă” dintre țara noastră și Rusia, este normal ca românii să fie străbătuți de neliniște.
În egală măsură de NATO, care a activat la nivel sporit sistemele de pregătire, admițând că va riposta prompt, chiar la lovituri atomice. De asemenea, i s-a cerut Chinei să nu sprijine în niciun fel Federația Rusă.
A urmat forumul internațional al unor state dezvoltate din punct de vedere economic, tehnologic și militar (G7): Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit și Statele Unite, în cadrul căruia s-au clarificat noi măsuri politico-militare îndreptate împotriva Rusiei.
Al treilea dinte al tridentului de la Bruxelles l-a constituit Consiliul European. S-a hotărât strângerea la maximum a fălcilor menghinei sancțiunilor economice impuse Moscovei. Un 27 plus 1 (Joe Biden) menit să aducă un „bonus” de restricții dure și prompte, în afara celor 400 de indivizi și entități de natură rusească. Pentru că orice s-ar spune, banul este arcul oricărui conflict armat.
Până la următorul Summit din iunie anul acesta de la Madrid, cu speranța că până atunci dezastrul militar din Ucraina va fi stins, se impune o întrebare: cum își imaginează Vladimir Putin că va avea succesul scontat, dacă în războiul din Afganistan, fostei URSS i-a fost nevoie de nouă ani pentru a pierde jumătate dintre soldații ce au pierit, în numai o lună, în Ucraina?
