Încă un general rus ucis de armata ucraineană. Cine era Yakov Rezantsev: „ucigașul notoriu al civililor din Mariupol”

Cătălina Burghelea 25.03.2022, 13:07
Încă un general rus ucis de armata ucraineană. Cine era Yakov Rezantsev: „ucigașul notoriu al civililor din Mariupol”

Presa ucraineană anunță că un nou general rus a fost ucis de soldații Statului Major. Ca urmare a contraatacurilor soldaților ucraineni la postul de comandă 49 al armatei ruse din sudul Ucrainei, generalul locotenent Yakov Rezantsev a fost omorât. A fost probabil ucigașul notoriu al civililor din Mariupol, a scris Victor Kovalenko, un fost jurnalist ucrainean, pe Twitter.

General din armata lui Putin, ucis de soldații ucraineni

Yakov Vladimirovici Rezantsev a fost general locotenent și comandant rus. Acesta s-a născut la 17 iunie 1973, în satul Kolovy Mys, zona Altai, Rusia. A intrat în serviciul militar în anii ’90.

În 1994, Rezantsev a absolvit Școala Superioară de Comandă a Armelor Combinate din Orientul Îndepărtat, numită după Mareșalul Uniunii Sovietice Rokossovsky din Federația Rusă. Apoi, în 2002, a terminat Academia de Arme Combinate a Forțelor Armate ale Federației Ruse. Șase ani mai târziu, în 2008, a absolvit Academia Militară a Statului Major General al Forțelor Armate Ruse. Peste tot ar fi primit medalii de aur, scrie click-clicker.

Biografie Yakov Vladimirovici Rezantsev

În armata rusă, Yakov Rezantsev a trecut de la funcții de comandă a unui pluton de cadeți la instruirea unei brigăzi de pușcași motorizate. Din 2010 până în 2011 a fost comandantul celei de-a 57-a gărzi separate a Ordinului Banner Roșu Krasnograd al Brigăzii Suvorov. În perioada 2011- 2013 a a condus cel de-al 7-lea Ordin Banner Roșu din Krasnodar și Steaua Roșie a bazei militare.

În 2013, lui Rezantsev i s-a conferit gradul militar de general-maior. Din august 2020, acesta a primit funcția de comandă a Armatei Combinate din Districtul Militar de Sud, Stavropol. Anul trecut, a fost promovat în grad de general-locotenent. A luptat în Siria și era căsătorit.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Pagina Wikipedia dedicată militarului a fost modificată

La 24 februarie 2022, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat invadarea Ucrainei. Trupele de militari au început să bombardeze orașele ucrainene, ucigând civili.

În dimineața zilei de 25 martie 2022, pagina Wikipedia dedicată lui Yakov Rezantsev a fost modificată. Este o confirmare a faptului că generalul rus a murit în Ucraina, în urma unui atac al Forțelor Armate ucrainene. De asemenea, un mesaj despre moartea lui Rezantsev a fost publicat de jurnalista ucraineană Anastasia Bereza pe Facebook.

Este al 6-lea general rus omorât în Ucraina

Potrivit jurnalistului politic Sergej Sumlenny, care are cunoștințe solide despre Germania, Rusia și problemele europene, generalul locotenent rus Yakov Rezantsev a fost eliminat de atacul ucrainean asupra aerodromului Chirobayevka, Herson. Aici se află cartierul general al Armatei 49 ruse.

„Acesta este al 6-lea general rus ucis în Ucraina și al 2-lea general KIA cu două stele”, a transmis Sumlenny pe Twitter.

Recent, a fost interceptată o conversație între doi soldați ruși, care au fost auziți în timp ce se plângeau de pierderile suferite în Ucraina. Militarul a descris modul în care trupele ucrainene „spărgeau” o coloană de forțe ruse, spunând că 50% din unitatea sa a suferit degerături la picioare. Acesta a mai relatat că generalul Yakov Rezantsev le-a spus în a patra zi de lupte că războiul se va termina rapid.

Urmăriți Impact.ro și pe
Cătălina Burghelea
Este redactor Playtech. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și a masterului în Marketing Online din cadrul ASE, Catalina Burghelea s-a alaturat echipei de stiri de...