Războiul din Ucraina a determinat Occidentul și implicit Alianța Nord Atlantică să ia măsuri pentru a-și apăra teritoriile. În contextul conflictului de la granițele țării noastre, NATO a anunțat că trimite avioane franceze care vor patrula în România. De asemenea, această manevră militară este completată de faptul că portavionul francez Charles de Gaulle a primit misiunea de a rămâne pe poziții în Marea Mediterană.
Alianța Nord Atlantică a transmis, printr-un comunicat de presă publicat luni, o serie de măsuri militare menite să intensifice defensiva teritoriilor statelor membre, în contextul războiului din Ucraina. Astfel, NATO a anunțat că mai multe avioane franceze vor patrula deasupra regiunilor din România și Bulgaria. Totodată, portavionul Charles de Gaulle a fost și el repoziționat în Marea Mediterană, susțin oficialii NATO. Potrivit comunicatului oficial, portavionul nuclear, care se regăsește în apele Mediteranei, a primit misiunea de a asigura protecția spațiului aerian al aliaților NATO din flancul sud-estic.
Totodată, avioanele aflate la bordul portavionului Charles de Gaulle, printre care se află și avioanele de luptă Rafale M, folosite în special în misiunile de poliție și supraveghere aeriană a Alianței, „vor efecuta misiuni de patrulare pe cerul Aliaților NATO, România și Bulgaria”. Deocamdată, peste 130 de aeronave se află în alertă și apără în mod activ spațiul aerian al statelor membre. Astfel, granițele de est ale NATO sunt protejate 24/7 cu ajutorul acestor patrule aeriene.

Franța stabilea pe data de 20 ianuarie 2022 că portavionul cu propulsie nucleară Charles de Gaulle, considerat cel mai important „instrument de putere şi de influenţă”, urmează să fie dispus în apele Mării Mediterane, în luna februarie. Acesta ar fi urmat să participe la luptele grupării Stat Islamic din Siria și Irak. De asemenea, mai multe nave militare şi avioane franceze ar fi urmat să desfășoare misiuni militare în apropierea României, executând diferite manevre specifice în Marea Neagră.
Ministrul francez al Apărării, Florence Parly, a anunțat pe data de 4 martie, că portavionul Charles de Gaulle urmează să se deplaseze într-o zonă mai apropiată de România pentru „a executa misiuni de poliţie aeriană, recunoaştere şi culegere de informaţii”, după debutul războiului din Ucraina, situat la granița de est a NATO. Din pricina prevederilor Convenției de la Montreux, care stabilește că navele de război ale ţărilor din afara regiunii, cu o greutate mai mare de 10.000 de tone nu pot intra în Marea Neagră, portavionul francez nu are permisiunea de a pătrunde în apele întinderii de la estul României.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]