Războiul speculațiilor cu privire la conflictul a depășit granițele, până în România. Cum au ajuns rușii la concluzia că Zelenski s-ar ascunde la Brașov. Pe ce informație s-au bazat cei care au transmis în spațiul public ipoteza șocantă. Presa rusă, citând informații publicate pe canalul de Telegram al War on Fake, spune că liderul de la Kiev ar fi părăsit țara, iar apelul pe care l-a înregistrat, luni seară, este posibil să fi fost editat.
România a ajuns să fie implicată, de presa rusă, în conflictul dintre Rusia și Ucraina. Citând informații publicate pe canalul de Telegram al War on Fake, jurnaliștii ruși au scris că Volodimir Zelenski ar fi părăsit Kievul și s-ar ascunde în Brașov, iar apelul pe care l-a înregistrat, luni seară, este posibil să fi fost editat.
„Potrivit unor surse, el s-ar afla într-un buncăr din Liov, unde, probabil, a fost recreat interiorul biroului său de la Kiev, dar lipseşte un tablou care apărea în filmările anterioare. Prima dată, preşedintele a înregistrat videoclipul cu telefonul, apoi a fost editat şi transmis către o cameră TV.
Fiţi atenţi la tabloul din spatele lui: dispare atunci când se schimbă unghiul. Zelenski are părul uşor diferit şi barba crescută diferit”, spun autorii de pe canalul Telegram.
Potrivit celor din spatele War on Fake, prima parte a înregistrării a fost făcută în avans, probabil înainte ca Zelenski să plece din Kiev.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„O altă destinaţie de localizare a lui Zelenski este oraşul Braşov din România”, cred cei de la War on Fake.

Dar cum au ajuns rușii la concluzia că Zelenski s-ar ascunde la Brașov? O posibilă explicație ar fi aceea că marți, 8 martie 2022, mai multe elicoptere ale Ucrainei au primit aprobarea de a intra în România, cu destinația finală Ghimbav, în județul Brașov.
„Autoritățile ucrainene au solicitat părții române aprobări diplomatice de survol cu destinația finală Ghimbav, jud. Brașov, pentru un număr de 4 elicoptere, în scopul efectuării operațiunilor de mentenanță la Airbus Helicopters România, potrivit contractelor în vigoare.
Aeronavele în discuție sunt configurate pentru executarea misiunilor civile, nefiind înarmate.
Pentru aceste elicoptere au fost depuse astăzi, 8 martie, planuri de zbor în sistemul de trafic aerian civil, aeronavele aterizând deja pe aerodromul Iași, pentru escală tehnică, urmând să își continue deplasarea către destinația finală.”, a transmis MapN.
În total, MApN a precizat că 14 astfel de aparate, elicoptere de tipul Airbus H225, au primit acceptul de survol în România.