Care este obsesia lui Vladimir Putin. Un istoric rus, cuvinte dure despre liderul de la Kremlin

Stan Filon 07.03.2022, 19:06
Care este obsesia lui Vladimir Putin. Un istoric rus, cuvinte dure despre liderul de la Kremlin

Un istoric rus căzut în dizgrația regimului de la Moscova a rupt tăcerea și a vorbit despre obsesia lui Vladimir Putin! Președintele Rusiei a ordonat în urmă cu 12 zile invadarea Ucrainei, așa cum știm cu toții, și nu s-a sfiit să aducă amenințări cu un război mondial, ba chiar a pus în alertă arsenalul nuclear al Rusiei. Celebrul istoric rus a acordat un interviu presei spaniole în care a vorbit despre ce ar vrea să facă Vladimir Putin.

S-a aflat care este obsesia lui Vladimir Putin

Istoricul Roy Medvedev a vorbit recent despre obsesia președintelui Vladimir Putin, care se pare că a început să-și pună planul în aplicare începând cu cucerirea Ucrainei. Acesta ar vrea să rescrie pur și simplu istoria, după cum susține istoricul rus. Președintele vrea ca Rusia să aibă granițele de odinioară, cele de pe vremea lui Petru cel Mare și să se alăture astfel marilor puteri, precum SUA și China.

„Vladimir Putin vrea să plaseze Rusia printre marile puteri ale lumii, lângă China şi Statele Unite. Ştie ce spune şi chiar crede ceea ce spune. Problema este mereu aceeaşi. Pentru Europa, Rusia va fi mereu prea mare. Pentru marea majoritate a ruşilor, nu”, a spus Roy Medvedev pentru cotidianul italian „Corriere della Sera”.

S-a aflat care este obsesia lui Vladimir Putin
Istoricul Roy Medvedev (foto) a spus care este obsesia lui Vladimir Putin

„Pentru el, are conotaţii mitologice”

Istoricul mai spune că președintele rus se teme de sancțiunile economice, însă este susținut de marea majoritate a populației ruse, „chiar dacă occidentalilor nu le place să recunoască acest lucru”. Mai spune că este obsedat să se lupte cu trecutul și vrea să fie ținut minte, să rămână în istorie ca un simbol, ca un adevărat Țar al Rusiei.

„Este obsedat să se lupte cu trecutul, vrea să fie ţinut minte, să se transforme în simbolul nostru. În acest sens, este motivat de ambiţii personale. Ucraina este mai presus de orice încercare a lui de a rescrie istoria, de a-i devia cursul. Din capul locului, (Putin, n. red.) nu este un ţar, personalitate care pentru el are conotaţii mitologice. Din capul locului, nu seamănă cu Lenin. Dar nu este nici ca Stalin, cu care este adesea comparat cu maliţiozitate”, insistă Medvedev.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Președintele Vladimir Putin nu a ezitat să amenințe Occidentul cu al Treilea Război Mondial, ba chiar a pus în alertă sistemele nucleare ale Rusiei. Istoricul este de părere însă că sunt doar simple declarații. „În ceea ce priveşte ameninţarea nucleară, nimeni nu se gândeşte cu adevărat la ea. Sunt doar vorbe”, dă asigurări fostul disident.

Vladimir Putin a amenințat țările vecine ale Ucrainei care vor asigura asistență pentru aeronavele Ucrainene și s-a referit în special la România. Țara noastră a găzduit pentru un timp un avion ucrainean de vânătoare, care în prima zi de conflict a ajuns în spațiul aerian al României.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...