Belarus a decis în urma unui referendum desfășurat duminică să confere președintelui Lukașenko mai multe puteri garantate de Constituție și să renunțe la neutralitatea nucleară. Peste 65% dintre cetățeni au votat pentru introducerea unor amendamente care dau mai multă putere liderului de la Minsk.
Alexandr Lukașenko a declarat că îi va cere lui Vladimir Putin să dea înapoi Belarusului armele nucleare la care a renunțat după căderea Uniunii Sovietice. Aceste modificări vin în contextul în care Belarus este locul unde se vor ține negocierile dintre Ucraina și Rusia.
Între 1994 şi 1996, fostele state sovietice Belarus, Ucraina şi Kazahstan au convenit să renunţe la armele nucleare în schimbul asigurărilor de securitate. Votul vine după ce aceste asigurări au fost încălcate în cazul Ucrainei.
Tot prin referendum s-a stabilit că Lukașenko poate rămâne la putere până în 2035 după alegerile din 2025. Este ceea ce a făcut și Vladimir Putin în 2020 garantându-și tot printr-o reformă a Constituției mandate până în 2036.
Printre schimbările propuse se numără o imunitate judiciară pe viată pentru foștii președinți şi introducerea unei limite de două mandate pentru succesorii lui Lukaşenko, conform digi24.ro.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
O sursă de la Casa Albă a declarat pentru Washington Post că Belarus ar putea trimite trupe în Ucraina pentru a sprijini Rusia, notează g4media. Armata din Belarus ar putea intra în Ucraina încă de luni, 28 februarie, prima zi în care și trupele din ucrainiene ar trebui să primească primele avioane din parte Uniunii Europene.
„Este clar că Minsk este acum o „extensie” a Kremlinului”, a spus un oficial al administrației Biden.
După amânarea de ieri astăzi ar urma să aibă loc și prima rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina. Însă Rusia nu a încetat atacurile în urma stabilirii acestor negocieri. Belarus a asigurat că cele două delegații vor putea intra și ieși în siguranță din țară pentru a participa la aceste discuții.