Înainte de răsăritul zorilor, chiar înainte să înceapă exploziile în orașele din Ucraina, televiziunea de stat rusă a difuzat, în mod neașteptat, un discurs al președintelui Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin a lansat o operațiune militară specială în estul Ucrainei. Cu alte cuvinte, invazia s-a produs.
Cele două autoproclamate „republici populare” Doneţk şi Lugansk, aflate în regiunea separatistă ucraineană Donbas (pe care Vladimir Putin o recunoscuse oficial ca independentă cu mai puţin de două zile în urmă), „s-au adresat Rusiei cu o cerere de ajutor”, a spus președintele rus. Pentru a răspunde la acea chemare, liderul de la Kremlin a lansat o „operațiune militară specială”, scopul fiind „demilitarizarea” și „denazificarea” Ucrainei.
Acțiunile lui Putin sunt intens contestate și condamnate de majoritatea statelor lumii, mai ales de liderii europeni. Pentru a-i veni de hac, unele state membre NATO – Polonia, Estonia, Letonia și Lituania – au activat articolul 4 al NATO, pentru consultări în cadrul alianței cu privire la atacul Rusiei asupra Ucrainei.
„Părțile se vor consulta ori de câte ori, în opinia fiecăreia dintre ele, integritatea teritorială, independența politică sau securitatea lor este amenințată”, se arată în articolul 4 din Tratatul Atlanticului de Nord, notează CNN.
Potrivit NATO, consultarea în baza articolului 4 poate duce la acțiuni colective între cele 30 de state membre. Site-ul Alianței spune că acest articol a fost invocat de șase ori până acum, cel mai recent de Turcia în februarie 2020, după ce mulți soldați turci au fost uciși într-un atac al forțelor guvernamentale siriene în zonele deținute de opoziție din nordul Siriei.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Turcia a invocat articolul 4 în alte patru ocazii: o dată în 2015, pentru a informa NATO cu privire la răspunsul său la atacurile teroriste din țară; de două ori în 2012, după ce un avion de război turc a fost doborât în nordul Siriei și după ce civili turci au fost uciși de bombardamentele siriene; și în 2003, când a cerut ajutorul alianței pentru a-și proteja populația de războiul din Irak.

În două dintre aceste ocazii, NATO a răspuns cu ajutor militar, trimițând baterii de rachete Patriot ca protecție împotriva atacurilor siriene în 2012, precum și avioane în sud-estul Turciei, de-a lungul graniței cu Irakul, în 2003.
Polonia a invocat articolul 4 în 2014, după o agresiune anterioară a Rusiei în Ucraina, o întâlnire care a dus la eforturi suplimentare ale Alianței de a fi unită împotriva oricăror amenințări.
Articolul 4 este separat de articolul 5, care reprezintă declarația NATO conform căreia un atac împotriva unui stat membru este considerat un atac împotriva tuturor.
Joi dimineață, după anunțul făcut de Vladimir Putin, în câteva minute, rachetele rusești au început să lovească anumite zone din Ucraina.
„Acțiunile noastre sunt de autoapărare împotriva amenințărilor”, le-a spus Putin colegilor săi ruși, susținând că Moscova nu intenționează să ocupe Ucraina. „Nu plănuim să ne impunem nimănui”, a insistat liderul rus.
Putin a descris „operațiunea militară specială” în termeni limitați, pentru a proteja cetățenii din Donbas care, susținea el, au fost supuși „genocidului”, acuzație pe care Ucraina a negat-o cu fermitate. Apoi a aruncat bomba: „NATO îi sprijină pe neonaziștii ucraineni… acțiunile noastre sunt de autoapărare împotriva amenințărilor”. După care liderul de la Kremlin a vorbit direct cu membri ai armatei ucrainene. Adresându-se lor cu „dragi tovarăși”, Vladimir Putin le-a spus că au depus „un jurământ de credință poporului ucrainean, nu inamicilor care jefuiesc Ucraina și abuzează oameni”.
Președintele Rusiei a susținut că țara sa nu are de ales decât să se apere. Cu un ton dur, acesta părea să amenințe SUA, Europa și NATO, care, în doar câteva minute, au fost martorii forțelor sale armate. Trupele ruse au deschis focul asupra Ucrainei, lucru pe care Kremlinul îl respingea în mod constant drept „isteric” occidental.
„Oricine încearcă să intervină cu noi, și cu atât mai mult, să creeze amenințări pentru țara noastră, pentru poporul nostru, trebuie să știe că răspunsul Rusiei va fi imediat și va duce la asemenea consecințe pe care nu le-ați experimentat niciodată în istoria voastră”, a explicat Vladimir Putin.
Ani la rând, liderul rus a criticat Occidentul pentru că i-a ignorat plângerile cu privire la extinderea NATO către granițele sale. Iată că, la data de 24 februarie 2022, Putin a reacţionat cu furie.