01:17
În fiecare an, ziua de 1 martie este celebrată de români, fiind prima zi de primăvară din calendar. Aceasta este o ocazie specială, marcată de obiceiul oferirii unui dar aparte, pe care îl primesc femeile. Mărțișorul, celebrul simbol al primăverii, cu șnur roșu și alb, ascunde însă povești nebănuite și mai puțin știute și păstrate astăzi. Istoria acestuia datează chiar din urmă cu aproximativ 8000 de ani. Semnificația sa și motivul pentru care se împletesc șnururi în cele două culori dezvăluie o istorie impresionantă.
Data de 1 martie este celebrată an de an de către români, care sărbătoresc astfel Mărțișorul, una dintre cele mai așteptate momente ale anului. Acesta marchează încheierea iernii și venirea anotimpului primăvara și este simbolizat prin obiectul mic, legat cu șnur alb și roșu. Astăzi, tradiția este complet diferită de cea de odinioară. În vremea geto-dacilor, ziua de 1 martie și implicit Mărțișorul are semnificația începutului noului an.
Astfel, luna martie reprezenta prima lună a anului. Un aspect mai puțin știut este faptul că în calendarul de atunci geto-dacii aveau doar două anotimpuri – vara și iarna. Pentru ei, Mărțișorul reprezenta un talisman care purta noroc și era oferit la această trecere în anul nou, alături de urări de bine. El era dăruit înainte de răsăritul soarelui, copiilor și tinerilor, atât băieților cât și fetelor. El era confecționat cu un șnur din două fire de lână, răsucite, colorate în alb și roșu sau alb și negru.
Șnurul alb și roșu sau alb și negru era purtat atât la mână, cât și la piept. Mărțișorul era păstrat până la primele semne ale primăverii, considerate atunci cântatul cucului, înflorirea cireșilor sau întoarcerea berzelor și rândunelelor. După ce primăvara se instala, copiii și tinerii legau șnurul de un trandafir sau un pom înflorit, pentru a le aduce noroc, ori era aruncat către direcția din care veneau păsările călătoare, alături de cuvintele rostite „Ia-mi negreţele şi da-mi albeţele”.
În timp, șnurul a fost completat de o monedă de argint. Acest ban era asociat cu soarele, Mărțișorul devenind un simbol al focului, al luminii, deci al soarelui. Banul de la șnur putea fi folosit pentru a cumpăra vin, pâine și caș pentru ca cei care purtau simbolul să aibă fața albă precum cașul și roșie precum vinul. Pe de altă parte, istoria Mărțișorului este marcată de numeroase povești, una dintre ele având drept personaj central pe Baba Dochia.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Prima dintre poveștile care înconjoară Mărțișorul este legată de soare. Acesta ar fi coborât pe Pământ, unde a luat chipul unui tânăr pentru a participa la o horă dintr-un sat. Pentru că zmeul cel rău l-a urmărit, l-a răpit și l-a închis într-o temniță. Astfel, întreaga natură a fost afectată. Râurile nu au mai curs, păsările au încetat să cânte, iar copiii să râdă.
Într-un final, un voinic s-a hotărât să îl înfrunte pe zmeu și să îl elibereze pe soare. Cu puterea mai multor pământeni, tânărul a călătorit trei anotimpuri: vara, toamna și iarna, iar la finalul celui din urmă a găsit castelul zmeului și s-a luptat cu el până l-a doborât. Rănit, voinicul l-a eliberat pe soare, iar apoi a murit, sângele său curgând în zăpada albă. Soarele a revenit pe cer și a vestit venirea primăverii, natura reînviând.
O altă legendă o are în centru pe Baba Dochia, o femeie care a umblat zile întregi cu oile pe munți. Aceasta ar fi găsit o pară pe care a legat-o cu un fir de ață, iar de atunci, pentru că întâmplarea s-a petrecut într-o zi de 1 martie, obiceiul Mărțișorului a luat amploare.
Dincolo de lumea basmelor și legendelor, arheologii au descoperit că prima sărbătoare a trecerii la primăvară a avut loc în urmă cu 8000 de ani, pe vremea dacilor. De atunci sunt confecționate Mărțișoare, realizate din timpul iernii, acestea urmând să fie purtate după ziua de 1 martie. Pe atunci, Mărțișorul era reprezentat de pietricele colorate în alb și roșu, dispuse pe o ață, ori o monedă sau mai multe, prinse cu fire subțiri de lână albă și neagră sau roșie. Dacii considerau că acestea obiecte aduceau noroc și erau purtate până la înflorirea copacilor.
În prezent, Mărțișorul a căpătat mai degrabă o notă comercială. Cu toate acestea, tradiția este păstrată în unele regiuni ale țării. Astfel, conform acesteia, simbolul primăverii este purtat până la înflorirea trandafirilor sau vișinilor. Șnurul roșu pe așază atunci pe o ramură pentru a aduce noroc și sănătate. De asemenea, în unele regiuni, Mărțișorul e purtat atât timp cât durează zilele Babelor sau până la Florii. Agățate pe ramurile unui copac, aceste șnururi pot reprezenta norocul dacă pomul va rodi în anul ce urmează.
În vechime, culorile alb și roșu utilizate pentru confecționarea Mărțișorului reprezentau uniunea dintre două elemente antagonice. Astfel, ele simbolizau vara și iarna, căldura și frigul, fertilitate și sterilitate, precum și lumină – întuneric.
Pe de altă parte, potrivit legendei voinicului care a eliberat soarele, Mărțișorul era împletit de tineri, din doi ciucurași, unul alb și celălalt roșu, care era oferit fetelor pe care le iubeau sau apropiaților. Roșul semnifica dragostea pentru frumos, amintind de sângele voinicului, iar albul era simbolul sănătății și purității primăverii, prima floare a anotimpului.
