În ţara în care autorităţile par depășite de numărul mare de accidente rutiere grave sau nu știu să găsească măsuri eficiente care să reducă numărul evimentelor tragice de pe şosele, un preot din Bacău s-a gândit să dea o mână de ajutor. Părintele a oficiat o slujbă într-o curbă unde, de-a lungul anilor, zeci de persoane au murit. Slujitorul Domnului a invocat protecția divină pentru șoferi și pietoni.
Lăsându-se în mâna sfinților, un preot din județul Bacău a invocat bunăvoinţa lui Dumnezeu în locul în care, în urmă cu doar patru zile, un medic și-a pierdut viața într-un accident. Zona este cunoscută drept „Curba morții”. Acesta a organizat o slujbă mai puțin obișnuită: a sfințit o intersecție periculoasă, aflată la ieșirea din Onești spre Bacău. Zona este considerată spaima șoferilor, aici se produc frecvent accidente rutiere, de multe ori fatale. Preotul speră că porțiunea de drum va deveni mai sigură pentru șoferi.
Este vorba despre preotul paroh Ioniță Florin, de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Bratila I, care a venit cu o inițiativă surprinzătoare pentru unii, și anume de a sfinți „curba morții”, locul unde multe persoane și-au pierdut viața în accidente auto.
Părintele a ținut slujba într-o curbă periculoasă din județul Bacău, un loc în care s-au produs numeroase tragedii. Ultimul accident rutier din zonă s-a soldat cu moartea unei femei de 60 de ani, după ce o șoferiță a pătruns pe contrasens și a izbit mașina care circula regulamentar.

Preotul din satul Brătila de Jos a sfințit porțiunea de drum aflată la ieșirea din Onești spre Bacău, cunoscută drept „Curba morții” din cauza numeroaselor accidente grave care au loc aici.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Astăzi, 2 februarie, la ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI, după săvârșirea Sfintei Liturghii, am mers să sfințim locul numit ” CURBA MORȚII” și am săvârșit rugăciuni întru călătorie binecuvântată a celor ce trec pe acolo și să fie izbăviți de accidente și de moarte năpraznică toți cei ce conduc autovehiculele și cei care merg în ele. Dumnezeu să vă păzească pe toți, să vă apere, să ajungeți sănătoși la destinație și să fiți izbăviți de orice accident” , a anunțat Parohia Brătila de Jos pe rețelele sociale.
Evenimentul inedit a avut loc la o zi după ce, în județul vecin, șapte persoane au decedat în urma unui groaznic accident auto petrecut pe DN 28 Iași-Târgu Frumos. Un camion, o ambulanță și o autoutilitară s-au ciocnit, rezultând șapte morți și doi răniți. În urma verificărilor, s-a constatat că șoferul autocamionului, în vârstă de 30 de ani, conducea cu talonul tahograf al altei persoane.
Legislația în vigoare prevede că un conducător auto profesionist este obligat să respecte anumiţi timp de odihnă în decursul unei zile, astfel încât să fie apt de șofat şi să evite oboseala. Legea este făcută tocmai pentru a se evita astfel de tragedii pe șoselele patriei.