Gigi Becali nu a renunțat la gândul de a câștiga titlul și l-a transferat pe Malcom Edjouma de la FC Botoșani, un mijlocaș remarcat și de rivalul Dan Petrescu, antrenorul ardelenilor spunându-le șefilor săi că și l-ar dori foarte tare la CFR Cluj. FCSB plătește pentru acest transfer 330.000 de euro și îl împrumută și pe fundașul Denis Haruț la formația din Moldova, până la finalul campionatului.
Gigi Becali a dat lovitura: a luat un jucător pe care și-l dorea Dan Petrescu. Noua achiziție a roș-albaștrilor este Malcom Edjouma, un mijlocaș de 25 de ani care a costat 330.000 de euro. În această afacere este implicat și Denis Haruț. Fundașul a fost împrumutat la FC Botoșani până la finalul campionatului.
Tratativele au fost confirmate chiar de patronul formației din Moldova. Valeriu Iftime a intrat în direct la televiziune și a dat detalii despre această nouă afacere pe axa FC Botoșani – FCSB.
„Este o discuţie foarte avansată şi cred că o să se realizeze. Ce dacă se va şti că merge la FCSB? Am jucat cu Braun, care pleacă la CFR Cluj, o sa jucăm şi cu Edjouma pentru că noi avem încredere în fotbaliştii noştri. Probabil că o să-l luam şi pe Haruţ împrumut”, a confirmat Valeriu Iftime pentru DigiSport.
„Mi-au plăcut foarte mult Edjouma și Dawa, marcatorul golului. Au fost peste tot”, a declarat Dan Petrescu la finalul partidei CFR Cluj – FC Botoșani 1-1.
Edjouma are 25 de ani și a venit în România în anul 2019. Primul contract în Liga 1 l-a semnat cu Viitorul Constanța unde nu a convins: a jucat doar 103 minute și a prins un singur tricou de titular. S-a simțit foarte bine la FC Botoșani, sub comanda antrenorului Marius Croitoru, iar aici a jucat în 21 de partide în care a marcat patru goluri și a oferit și trei pase decisive.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Conform spuselor lui Gigi Becali, Edjouma se va alătura lotului condus de Toni Petrea peste două etape, după ce FC Botoșani va fi sigură că nu mai poate pierde locul de play-off. Nu este singura lovitură la care se gândește omul de afaceri din Pipera. Finanțatorul FCSB îl vrea și pe atacantul Miculescu de la UTA.