17:59
Pădurile din jurul lacului Cinciş sunt cele care păstrează ți-n ziua de azi resturile mai multor sate, unde localnicii pot fi număraţi pe degete. Barajul Lacului Cinciş de pe râul Cerna a fost construit la începutul anilor ´60, la 10 kilometri de municipiul Hunedoara, iar în acest loc, câteva sute de localnici din Cinciş-Cerna, Valea Ploştii, Baia Craiului, Moara Ungurului şi Ciuleni și-au abandonat gospodăriile pentru a se muta pe deal, în satul nou înfiinţat Cinciş.
Imediat după această mutare, casele, livezile, cimitirele şi bisericile lor au fost inundate de apele lacului de acumulare întins pe aproape 900 de hectare. În plus, se pare că nu doar oamenii din localităţile strămutate din valea Cernei au fost afectaţi de noua amenajare hidrografică, astfel că pe crestele dealurilor care înconjoară lacul, mai multe sate au rămas aproape pustii, una dintre cauze fiind lipsa drumurilor de acces, fiindcă unele au ajuns sub apă.
La 60 de ani de la înfiinţarea lacului de acumulare, înfăţişarea locurilor din împrejurimile sale a trecut prin transformări radicale. Pădurea a înghiţit aproape complet satele Mosoru, Ţaţa, Mladin, Tătăuş, Curpenii Silvaşului şi Valea Tâlharilor. Deşi se află la mai puţin de 20 de kilometri de Hunedoara, unele cătune mai sunt locuite de câte-o familie, iar altele au fost complet abandonate.
În unica casă locuită din Valea Tâlharilor, un cătun şters de pe harta României, ce se află în apropiere de lacul Cinciş şi de Ghelari mai trăiesc Maria, în vârstă de 78 de ani, şi fiul său.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Erau peste 20 de gospodării aici, în Valea Tâlharilor, înainte de construirea barajului.Un drum trecea prin sat, cobora prin cătunul învecinat Tătăuş, până la satele de pe Cerna. De acolo, ne era uşor să ajungem la Hunedoara. Apele au inundat satele din vale şi vechiul drum, iar locurile acestea au rămas izolate.
În trecut erau pline de viaţă. Oameni oricum au tot plecat de aici, nu au putut sta fără apă, fără drum, fără să aibă unde lucra aproape. Soţul meu a murit acum 21 de ani, iar eu am rămas aici cu unul dintre fiii mei, în mijlocul pădurii”, a spus o bătrână, Maria, care s-a obişnuit cu viaţa în sălbăticie, chiar dacă noaptea câinii săi o trezesc adesea, anunţând trecerea mistreţilor, a căprioarelor şi a lupilor, potrivit Adevărul.
Drumul spre casa bătrânei trece prin satele Ghelari şi Grâne şi se adâncește în pădure, transformându-se într-o potecă din ce în ce mai ascunsă de pădure cu cât oaspeţii locului se apropie de lacul Cinciş, aflat în vale. În plus, mai multe drumuri de pământ taie versanţii în diverse direcţii care nu duc decât spre zonele unde au avut loc exploatări forestiere. În vale, mai aproape de lac, printre alte case uitate de lume, găsim unica gospodărie locuită din Tătăuş.
În această casă locuiesc, într-o casă ridicată la începutul secolului trecut, fraţii Goia, mai precis doi bărbaţi şi o femeie, fiind ultimii localnici ai aşezării de pe malul sălbatic al Cincişului. Unica sursă de apă provine dintr-un izvor aflat la rădăcina unui copac. Această zonă a fost electrificată din anii ´50, când în Tătăuş şi satele din împrejurimi locuiau zeci de familii.
Localnicii din Dealu Mic, ascuns şi el în pădure, au avut puțin mai mult noroc. Un drum forestier care urcă spre Dealu Mic, de la intersecţia cu Drumul Judeţean Hunedoara – Lacul Cinciş – Topliţa, a fost asfaltat în ultimii ani, iar cele câteva familii rămase în sat se pot bucura că au fost scoase parţial din izolare.
„Au rămas o mulţime de case pustii, pe crestele dealurilor, la care se ajunge cu greu prin pădure. În alte cătune au mai sunt doar bătrâni, oameni necăjiţi, care nu şi-au mai părăsit casele. În trecut munceau la minele de fier din Ghelari şi Teliuc, ori aveau grijă de animale şi de gospodării”, a povestit Maria din satul Dealu Mic.
În plus, un alt drum intră în pădure de la marginea satului şi urcă spre Ghelari, ce trece prin împrejurimile cătunelor Tătăuş şi Valea Tâlharilor şi prin Grâne, însă este și acum inaccesibil autoturismelor. Pe jos, oamenii îl pot parcurge într-o oră, dar există pericolul să se rătăcească, dacă nu cunosc bine traseul.
