Veste rea pentru Dumitrașcu Bogdan Dumitru, directorul general adjunct al Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (A.P.I.A.), după ce Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea sa pentru 24 de ore, începând cu data de 21 decembrie 2021.
Dumitrașcu Bogdan Dumitru este acuzat de săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Procurorii susșin că există date și probe care conturează următoarea stare:
Dumitru, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 2.000 euro pentru a o angaja pe fiica acesteia în cadrul A.P.I.A. – Structura Centrală și, ulterior, să o transfere la o agenție județeană, situație ce o avantaja din punctul de vedere a domiciliului.
Cu aceeași ocazie, inculpatul ar mai fi precizat că dorea ca banii să-i remiși în două tranșe respectiv înainte și după angajare, găsim notat în comunicatul oferit de DNA. Inculpatului Dumitrașcu Bogdan Dumitru i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Se pare că la data de 21 decembrie 2021, Dumitrașcu Bogdan Dumitru ar fi primit o primă tranșă, în valoare de 5.000 lei. Prin urmare, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, mai găsim notat în comunicat.
Astfel că astăzi, 22 decembrie 2021, directorul general adjunct al Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (A.P.I.A.) a fost prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru 30 de zile.