George Simion sare în apărarea Dianei Şoşoacă în scandalul cu jurnalista din Italia. Liderul AUR a făcut acuzații la adresa președintelui României, Klaus Iohannis, după ce șeful statului a dat o declarație referitoare la acest incident în care a fost implicată senatoarea. Politicianul a precizat că a fost contactat și el de echipa de la televiziunea italiană Rai Uno.
Klaus Iohannis a declarat că scandalul dintre Diana Șoșoacă și jurnalista Lucia Goracci și colegi de-ai ei de la Rai Uno a fost un „incident absolut regretabil” ce până în prezent ar fi fost inimaginabil. Președintele a precizat că sechestrarea de persoane se sancționează și în România, în contextul în care echipa de jurnaliști a acuzat că a fost sechestrată de senatoare.
„Pe de altă parte, nu vreau să mă antepronunț. Absolut toate autoritățile competente să verifice ce s-a întâmplat și cum s-a intervenit. Trebuie să-și facă datoria cu vârf și îndesat, cum se spune, după care, cu siguranță, voi aștepta concluziile de rigoare.
Este posibil să fi fost greșeli în abordare. Dar nu pot eu să mă exprim asupra acestor chestiuni. Cert este, solicit această verificare la sânge, pentru a nu avea încă o dată un astfel de incident”, a declarat Klaus Iohannis.

Liderul AUR n-a fost deloc mulțumit de ceea ce a declarat șeful statului cu privire la scandalul în centrul căruia s-a aflat Diana Șoșoacă. George Simion l-a acuzat pe Klaus Iohannis că timp de șapte ani nu a făcut absolut nimic pentru țară.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„S-a întâmplat un balamuc într-un apartament din Drumul Taberei și intervine un preşedinte care de obicei este inexistent şi plecat mai tot timpul la golf. E de noaptea minţii. E de noaptea mintii și ce se întâmplă în momentul de faţă cu ambasadele. Ambasada Italiei, Ambasada Americii care ne spune cine ar trebui să fie judecător și cine nu în Romania.
Am văzut Ambasada Franței care era nemulțumită de Protecția Consumatorului şi de ce se întâmplă cu preţul energiei în România. Nu avem autorităţi. Peștele de la cap se împute, de la domnul preşedinte, de la ministrul de Externe care nu-i cheamă pe acești ambasadori să dea socoteală”, a spus liderul AUR la România Tv.
De asemenea, George Simion a declarat că este convins în proporție de 99% că jurnaliștii din Italia au venit cu scopul de a face scandal. El a precizat că echipa de la Rai Uno l-a contactat și pe el, doar că el i-a programat la Palatul Parlamentului, unde aceștia nu și-ar fi permis acest lucru. Politicianul este de părere că acesta a fost și motivul pentru care echipa a refuzat întâlnirea.
În plus, George Simion a spus că Diana Șoșoacă a fost votată de niște români și că nu își cere scuze că ea este în Parlamentul României, în contextul în care acolo sunt și oameni precum Paul Stănescu și Florin Roman, care și-a falsificat studiile. Liderul AUR a precizat că avocata devenită senatoare ar putea fi „candidat la prezidențiale”. Vezi și ce a povestit Diana Șoșoacă despre scandalul cu jurnaliștii italieni!