Celebrul parapsiholog Lucian Iordănescu, la care mergeau multe vedete din România, a fost reținut de polițiști, iar acuzațiile sunt foarte grave. Specialistul este acuzat de șantaj și violarea vieții private. Mai mult, este acuzat de o pacientă de-a sa că a manipulat-o astfel încât să întrețină relații sexuale cu el chiar în timpul ședințelor de terapie.
Cunoscutul parapsiholog Lucian Iordănescu, invitat de multe ori în platoul televiziunilor din România, a ajuns în atenția oamenilor legii. Acesta a fost reținut, după ce o pacientă de-a sa i-a adus acuzații grave. Tânăra susține și faptul că bărbatul în vârstă de 81 de ani ar fi obligat-o să pozeze goală, iar mai apoi a șantajat-o că va face publice imaginile indecente, doar pentru a continua relația pe care o aveau.
Pacienta le-a spus procurorilor că parapsihologul îi promitea evoluție spirituală prin tehnici ezoterice, ia fotografiile indecente îl ajutau mult pentru a-i putea analiza aura și pentru a-i descoperi adevăratele probleme. Fata a decis să pună capăt relației cu bărbatul, așa că acesta a recurs la amenințări cu publicarea fotografiilor indecente, pe care le vor vedea părinții, dar și vecinii ei.

„Miercuri, 08 decembrie a.c., poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au reținut un bărbat, în vârstă de 81 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de șantaj și violarea vieții private. La data de 23 iulie a.c. o femeie, în vârstă de 28 de ani, a sesizat faptul că este victima infracțiunilor de șantaj și violarea vieții private, după ce, un bărbat, pe care l-a cunoscut inițial prin intermediul unor ședințe de terapie și ar fi avut o relație de concubinaj cu acesta, ar fi constrâns-o ulterior să continue relația prin diverse moduri.
Astfel, la data de 31 august a.c., a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în urma căruia au fost identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, bărbatul fiind depistat și condus pentru audieri la sediul Secției 16 Poliție.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Din cercetările efectuate a rezultat presupunerea rezonabilă că bănuitul ar fi amenințat că va face publice imaginile compromițătoare cu persoana vătămată, în situația în care aceasta nu este de acord cu continuarea relației pe care o aveau.
În baza probatoriului administrat în sarcina bănuitului, s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de șantaj și violarea vieții private, față de acesta, ieri, fiind luată măsura reținerii de către polițiștii Secției 16, ulterior magistrații dispunând, măsura arestului preventiv.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor şi al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum și sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale”, au declarat reprezentanții Poliției.