Cum au reacționat suporterii roș-albaștrilor, după ce FCSB l-a prezentat oficial pe Toni Petrea. “Noul antrenor secund”

Andrei Cezar 16.11.2021, 15:26
Cum au reacționat suporterii roș-albaștrilor, după ce FCSB l-a prezentat oficial pe Toni Petrea. “Noul antrenor secund”

Toni Petrea este, începând de marți, noul antrenor al celor de la FCSB. Anunțul a fost făcut și pe pagina de socializare a clubului, iar reacțiile fanilor roș-albaștri nu au întârziat să apară. Într-o majoritate covârșitoare, suporterii au dezaprobat venirea lui Petrea pe banca echipei, catalogându-l drept ”secund” al lui Gigi Becali.

Toni Petrea a fost prezentat oficial FCSB. Suporterii extrem de dezamăgiți

Comunicatul pe care cei de la FCSB l-au postat pe pagina oficială de socializare a clubului i-a nemulțumit și mai tare pe suporterii roș-albaștrilor. Aceștia i-au luat la țintă atât pe noul antrenor al echipei, Toni Petrea, cât și pe Gigi Becali, cel care l-a determinat pe Edi Iordănescu să demisioneze.

Anton Petrea revine la FCSB!
FCSB anunță că Anton Petrea, antrenorul care a cucerit cel mai recent trofeu al clubului nostru (Cupa României în 2020), a revenit la conducerea echipei.
Tehnicianul în vârstă de 46 de ani s-a întors în club după o pauză de aproximativ șase luni și a condus deja primul antrenament la Baza Sportivă FCSB.
Cu Anton Petrea pe banca tehnică, FCSB a obținut 24 victorii și 5 rezultate de egalitate în Liga 1, 2 victorii în Cupa României și 2 victorii în UEFA Europa League și a încheiat sezonul trecut pe poziția secundă în clasament.
Clubul nostru îi urează Bun Venit și să aibă parte de cât mai multe succese la conducerea echipei!
Cum au reactionat suporterii ros-albastrilor, dupa ce FCSB l-a prezentat oficial pe Toni Petrea. “Noul antrenor secund”
Cum au reactionat suporterii ros-albastrilor, dupa ce FCSB l-a prezentat oficial pe Toni Petrea. “Noul antrenor secund”

Avalanșă de mesaje jignitoare la adresa lui Gigi Becali și Toni Petrea

Fanii roș-albaștrilor nu au fost impresionați de prezentarea noului antrenor Aceștia au răspuns într-un număr foarte mare la postarea clubului, iar cei mai mulți dintre ei nu au fost de acord cu numirea acestuia. Multe dintre mesaje nu pot fi reproduse, pentru că sunt scrise într-un limbaj licențios, în special la adresa patronului.

Suporterii îl consideră pe Toni Petrea drept antrenorul secund al echipei, ”principal” fiind considerat Gigi Becali.

”Încep schimbările de acum din minutul 25/30.”

”Bine ai venit cârpă!!! abia aștept să se deschidă stadioanele ca să fiu prezent la fiecare meci de pe Arena Nationala , in spatele băncii de rezervă și să iți urez „toate bune”

”FCSB, e total greșit comunicatul! Becali a revenit pe banca tehnică, nu Petrea… Petrișor e degeaba, e pe telecomandă.”

”Anton Petrea este noul secund …”

”Bun venit 3 schimbări la pauza” – acestea sunt doar câteva dintre mesajele postate de suporterii roș-albaștrilor pe pagina oficială a clubului.

Toni Petrea a revenit la FCSB din postura de antrenor fără angajament, pe un salariu de 10.000 de euro, dublu față de cât avea în sezonul trecut. În plus, dacă va califica echipa în grupele Champions League, Petrea va primi un bonus colosal: 1.000.000 de euro, anunță Gigi Becali.

Urmăriți Impact.ro și pe