Gabriel Lazany, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bistriţa, este de părere că singura soluţie pentru a combate efectele grave ale valului al patrulea al pandemiei de COVID-19 este ca medicii de familie poată prescrie tratamentul antiviral necesar pacienţilor încă din faza incipientă a bolii, ținând cont că, în momentul în care se ajunge la spital, cazurile sunt extrem grave, iar mortalitatea este ridicată.
Gabriel Lazany a mai spus, în cadrul şedinţei de Colegiu prefectural Bistriţa-Năsăud de miercuri, că este împotriva accentului care se pune pe crearea de paturi la Terapie Intensivă, considerându-l „o nebunie”.
Valul patru a îngenuncheat sistemul de sănătate din România. (…) A început, de anul trecut, nebunia- că nu-i pot spune altfel – secţiilor şi paturilor de Terapie Intensivă. La fiecare videoconferinţă, mesajul a fost: faceţi paturi de Terapie Intensivă. De ce? V-aţi uitat pe cifre, pe statistici? Când ajungi la Terapie Intensivă, se moare.
Peste 90% dintre pacienţii intubaţi au decedat – nu în Bistriţa, în ţară; peste 70% dintre cei neintubaţi – nu în Bistriţa, în ţară. Dacă cifrele ar fi fost invers şi 90% dintre pacienţi ar fi fost salvaţi, aş fi înţeles această nebunie şi am fi făcut orice să facem paturi de Terapie Intensivă. Nu asta este soluţia, a spus managerul SJU Bistriţa, potrivit Agerpres.

Managerul spitalului vrea ca toți medicii de familie să fie „introduşi în luptă”, iar tratamentul antiviral specific COVID-19 să fie disponibil încă de la debutul bolii.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Am spus-o, o repet de peste un an de zile: daţi drumul la tratamentul antiviral din zona de prespital, introduceţi în luptă medicina de familie. Faceţi protocoale de tratament pe care să le poată prescrie medicii de familie, să nu trebuiască să ajungă pacienţii în spital. Trebuie să se trateze din fază incipientă. Noi nu învăţăm chiar nimic?, a mai spus Lazany.
Se pare că, de la debutul valului al patrulea al pandemiei, în unitatea spitalicească au fost internaţi 684 de pacienţi cu COVID-19, dintre care 282 au decedat, astfel că avem un grad de mortalitate de 41,23%.