Ce fac magazinele din Marea Britanie pentru a ascunde lipsa produselor. Imaginile fac înconjurul Europei

Beatrice Dumitru 25.10.2021, 19:03
Ce fac magazinele din Marea Britanie pentru a ascunde lipsa produselor. Imaginile fac înconjurul Europei

Supermarketurile din Marea Britanie încep să rămână fără produse din cauza problemelor de aprovizionare. Din acest motiv folosesc tot felul de trucuri pentru a părea că rafturile sunt pline cu fructe și legume. Reacțiile nu au întârziat să apară și au stârnit multe comentarii pe rețelele de socializare.

Cum încearcă supermarketurile din Marea Britanie să umple rafturile goale

Lipsa produselor din supermarketuri este provocată de criza șoferilor de tir, a muncitorilor din ferme și din fabricile de procesare a alimentelor. De asemenea, problemele din porturi, unde manipulanții se luptă să facă față volumului mare de mărfuri, au provocat aceste probleme.

Procesul a fost accelerat de Brexit și de pandemia de coronavirus, care au dus la crize de personal în mai multe domenii și la mari dificultăți al transportului de mărfuri. Supermarketurile și producătorii au redus gama la diferite tipuri de paste, cafea sau ceaiuri, pe care le vând pentru a facilita menținerea unui flux al mărfurilor.

Astfel, Tesco a început să pună poze cu sparanghel, morcovi, portocale și struguri în rafturile goale în care ar fi trebuit să fie produse proaspete. Oamenii au văzut morcovi falși în Fakenham sau sparanghel de carton în Londra. Și magazinul Sainsbury’s a folosit poze cu ambalaje pentru a umple rafturile. Comentariile haioase nu au întârzit să apără pe rețelele de socializare.

„Mmmm, fotografii cu sparanghel delicios”, a postat cineva pe Twitter.

Ce fac magazinele din Marea Britanie pentru a ascunde lipsa produselor. Imaginile fac înconjurul Europei
Fotografii în loc de produse proaspete în rafturi. Sursa foto: Twitter

Cum explică un analist în domeniul vânzării cu amănuntul situația

Bryan Roberts, analist în domeniul vânzării cu amănuntul la Shopfloor Insights, a spus că a început să vadă fotografii cu produse proaspete abia în ultimul an, dar a spus că tactici similare au fost folosite și în alte locuri, înainte de această perioadă.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

A devenit destul de obișnuit. Nu este doar din cauza penuriei, ci și pentru că multe dintre magazine sunt, pur și simplu, prea mari,” a precizat Bryan Roberts.

Reprezentanții Tesco au precizat că imaginile cu fructe și legume nu au legătură cu problemele recente ale lanțului din cauza aprovizionării și că au fost utilizate de mai multe luni. Unele articole voluminoase și nu foarte profitabile, cum ar fi băuturile carbogazoase și apa, nu au mai reprezentat o prioritate de livrare din cauza lipsei șoferilor, iar acum, aceste produse lipsesc din rafturile unor magazine.

Creșterea volumului cumpărăturilor online a făcut ca unele magazine să nu se mai aprovizioneze cu produse nealimentare, cum ar fi televizoare sau tigăi. Pentru că au rămas goale spații mari, unii comercianți au preferat să aducă în interior servicii de optică medicală sau curățătorii chimice.

În ceea ce privește produsele proaspete, magazinele precum Tesco au în plan să reducă risipa de alimente, așa că mențin stocurile mai reduse decât cele din trecut.

Fotografiile cu produse scumpe, cum ar fi parfumurile sau băturile spirtoase sunt folosite, uneori, în magazine pentru a preveni furtul.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...