Duelul dintre Dinamo și PSG, din Liga Campionilor la handbal masculin, reprezintă unul dintre capetele de afiș ale calendarului sportiv cu implicarea echipelor românești. Au fost stabilite datele de disputare ale celor două meciuri, prima întâlnire urmând să aibă loc cu Dinamo în calitate de gazdă. Ce sală va găzdui confruntarea din tur a fost întrebarea la care acum avem un răspuns.
Dinamo București este echipa fenomen din handbalul masculin european. Singura echipă neînvinsă în actualul sezon al Ligii Campionilor a reușit o performanță istorică pentru țara noastră, după calificarea în optimile celei mai tari competiții intercluburi de pe bătrânul continent. Ieșiți învingători după „dubla” cu Sporting, elevii lui Constantin Ștefan privesc acum cu optimism spre confruntarea cu cea mai bogată echipă de handbal din lume care le-a ieșit acum în cale. Dinamo – PSG este duelul lunii martie, iar interesul este enorm.
Prima partidă va avea loc pe 22 martie, în România. Deși după calificarea obținută duminică, 1 martie, se vehiculau două posibile săli pentru acest meci, Polivalenta din Capitală, respectiv Sala Sporturilor din Cluj-Napoca, în cele din urmă oficialii dinamoviști, ținând cont și de opinia generală a fanilor, au optat tot pentru sala din Ștefan cel Mare, acolo unde se poate pune o presiune fantastică pe adversari. Așadar, Sala Dinamo va fi din nou un vulcan pe 22 martie, atunci când „dulăii” vor să-i „muște” pe Karabatic&Co.

În privința modului de vânzare a biletelor, conducerea clubului a păstrat varianta de la meciul cu Sporting Lisabona. Biletele de acces pentru acest eveniment de top, cel mai important din istoria recentă a handbalului masculin românesc, vor fi puse în vânzare zilele următoare, în două faze, exact ca la meciul cu Sporting, cu abonații având prioritate la achiziționare, cu posibilitatea alegerii aceluiași loc ca acela de pe abonament. Prețurile și modul în care se va derula vânzarea biletelor vor fi anunțate și de Impact.ro. Dinamo București a intrat în istoria handbalului masculin românesc, după calificarea în optimile Ligii Campionilor.
Meciul tur cu PSG se va disputa pe 22 martie, de la ora 18, la Sala Dinamo. Returul va avea loc la Paris, pe 28 martie.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]