Sancţiuni după protestele din Capitală. Ce amenzi au primit organizatorii

Nicu Stan 03.10.2021, 13:32
Sancţiuni după protestele din Capitală. Ce amenzi au primit organizatorii

S-a lăsat cu sancţiuni după protestele organizate împotriva restricțiilor aduse de coronavirus, sâmbătă seara, în Capitală. Niciun organiozator nu a fost scutit de amendă. Ce amenzi au primit cei care au scos lumea în stradă, de fapt, a spus Alexandru Iacob, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.

Oragnizatorii protestelor organizate sâmbătă seara în București, amendați de către Jandarmerie. George Simion, unul dintre cei sancționați

S-au dat amenzi după protestele organizate în București sâmbătă seara. Au fost încălcate două legi, astfel că toți organizatorii protestelor au fost amendați, potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei din București, Alexandru Iacob.

Prima regulă încălcată la protesteta fost cea a numărului de participanți. În această perioadă sunt interzise protestele cu un număr maimare de 100 de persoane. Cea de-a doua regulă a fost că mulți dintre participanții la proteste nu au purtat măști de protecție.

S-a lasat cu amenzi dupa protestele de sambata seara
S-a lasat cu amenzi dupa protestele de sambata seara

Organizatorii nu aveau autorizație să protesteze la Palatul Cotroceni

În plus, autorităţile competente spun că deplasarea către Palatul Cotroceni, nu figura în documentele trasmise de organizatori.

„În acest moment, încă se lucrează la acest proces de aplicare a sancţiunilor contravenţionale. Pot să cofirm că există sancţiuni contravenţionale, în primul rând pentru organizatori, pentru că ei poartă răspunderea organizării şi desfăşurării adunării publice. Nu am o cifră concretă, dar revenim cu ea cât de repede putem, pentru o informare corectă şi oportună.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Jandarmeria nu știe câte persoane au fost

Ceea ce este evident şi putem că confirmăm şi noi, Jandarmeria, este faptul că a fost depăşit numărul de persoane permis de lege, însă nu avem mijloace certificate pentru a face estimări de persoane.

Nu a fost nevoie de o intervenţie în forţă, deşi în această perioadă, adunările publice, cu un număr mare de participanţi, nu sunt de dorit, pentru că există un context epidemiologic periculos. Jandarmeri Capitalei mulţumeşte tuturor participanţilor de la adunărie publice de aseară, pentru faptul că s-au manifestat paşnic.

Care sunt amenzile cordate

În primul rând că s-a depăşit numărul de persoane, în al doilea rând, faptul că s-a organizat o deplasare, care nu a fost declarată iniţial, la momentul încheierii protocolului pentru adunarea publică.

Discutăm de limite pentru început, între 2.000 şi 10.000 de lei pentru organizatori”, a declarat duminică Alexandru Iacob, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, potrivit Antena 3.

Românii au scandat lozinci împotriva lui Klaus Iohannis

Mii de români au protestat sâmbătă la Palatul Cotroceni, unde s-au scandat lozinci împotriva preşedintelui Klaus Iohannis. Înainte însă, protestatarii au petrecut ore bune în Piaţa Victoriei, unde au scandat împotriva Guvernului.

Protestele anti-restricții au început însă, în jurul orei 17:00. La acel moment, o parte dintre protestatari s-au adunat în Piaţa Universităţii, de unde, după câteva ore, au plecat în marş spre Piaţa Victoriei, unde s-au întâlnit cu alţi protestatari.

Câți oameni ar fi participat la proteste, de fapt

George Simion, președintele AUR, unul dintre organizatorii protestului, a susţinut că la protest au fost adunați 30.000 de oameni.

Urmăriți Impact.ro și pe