Rapidiştii vor la naţională. Care e reţeta succesului din ultima perioadă a jucătorilor din Giuleşti

Andrei Cezar, Narcisa Tomulescu 23.08.2021, 15:19
Rapidiştii vor la naţională. Care e reţeta succesului din ultima perioadă a jucătorilor din Giuleşti

Fără dar și poate, Rapid este revalația acestui start de campionat. După o pauză de șase ani, giuleștenii au revenit în prima ligă și au reușit să câștige cinci din cele șase meciuri disputate în noul sezon. În plus, Rapid nu a primit niciun gol în cele șase etape jucate. Nu e de mirare astfel că echipa condusă de Mihai Iosif a început să atragă toate privirile.

Jucătorii propuși de rapidiști la echipa națională

După ultima victorie cu FC Botoșani în deplasare (2-0) au apărut mai multe voci din cadrul clubului giuleștean care îi atrag atenția lui Mirel Rădoi și spun că ar trebui să aibă în vedere și câteva nume de jucători de la Rapid pentru următoarele meciuri ale naționalei.

Unul dintre cei care îi solicită selecționerului să se ”aplece” către jucătorii alb-vișinii este antrenorul secund al Rapidului, Adrian Matei. Acesta este de părere că fundașii giuleștenilor sunt ar trebui să intre în atenția lui Mirel Rădoi, în contextul în care Rapid nu a primit niciun gol în cele șase meciuri disputate.

Rețeta aceasta ar trebui transmisă și către echipa națională, pentru că am trecut și de al șaselea val fără să primim gol. Linia noastră de apărare și cu portarul, care a apărat foarte bine, ar trebui să fie, cumva, și ei tratați altfel pentru echipa națională.

Rețeta e că încercăm să facem totul pentru club, suntem o familie, plus spiritul suporterilor, care au venit astăzi să ne încurajeze din nou. Peste tot suntem acasă, porțile ni se deschid, nu e echipă mai frumoasă și iubită ca Rapid. Cred că cel mai important pentru noi e să menținem aceeași atmosferă și să ne bucurăm de rezultate.

Toate meciurile au fost dificile, încercăm să le tratăm pe toate la fel și să obținem cât mai mult din ele. Azi am avut și puțină șansă, dar, până la urmă, victoria a fost a noastră”, a spus Adrian Matei.

Săpunaru s-a retras de la echipa națională. Cine este acum favoritul giuleștenilor

Cu toate acestea, liderul echipei antrenate de Mihai Iosif și favoritul publicului rapidist, Cristi Săpunaru, nu ar mai putea fi folosit la echipa națională, deoarece s-a retras în urmă cu doi ani. Fundașul a explicat recent care a fost motivul deciziei sale de atunci.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„Nu regret absolut nimic din cariera mea. Am renunțat la națională pentru că sunt o grămadă de jucători tineri care vor să se afirme. Dacă mă mai duc și eu, se mai duce și Tamaș, ăștia mici ce fac? Să demonstreze! În alte țări nu s-a pus problema că trebuie să vină copiii de la tineret să joace. În România, asta a fost o problemă națională.

Am renunțat pentru că eu consider că nu mai avea rost să mă duc la echipa națională, fiind acești tineri talentați, care pot avea viață mai lungă în fotbal. Ce să fac, să mă duc eu pentru două, trei meciuri? Nu știu dacă mai eram util sau nu, asta trebuie să vadă antrenorul”, a mărturisit Săpunaru pentru GSP.

Rapidistii vor la nationala. Care e reteta succesului din ultima perioada a jucătorilor din Giulesti
Rapidistii vor la nationala. Care e reteta succesului din ultima perioada a jucătorilor din Giulesti

Numele cel mai vehiculat în rândul rapidiștilor care ar putea să ajungă la națională este Claudiu Belu-Iordache, fost fotbalist la FCSB sau Astra. În acest sezon, Belu a jucat în toate cele șase meciuri și a oferit o pasă de gol, în dueul cu FC Argeș, dar a și centrat decisiv la autogolul lui Vinicius din duelul cu FCSB.

Belu, de exemplu, are un început de sezon excepțional și cred eu că e cel mai bun fundaș dreapta din prima ligă, a mai fost Albu, care joacă foarte bine la noi și a mai fost la națională.

Nu vreau eu să comentez deciziile lui Mirel Rădoi, eu îl respect, știe ce face acolo și el va lua deciziile, vom vedea dacă va convoca jucători de la Rapid”, a spus Victor Angelescu, patronul Rapidului, potrivit Sport.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe