Gheorghe Visu este unul dintre cei mai consacrați actori de la noi. Acesta a interpretat de-a lungul timpului nenumărate personaje atât pe scena teatrului, cât și în serialele de pe micile ecrane. Însă, ceea ce poate mulți nu știu este că acesta suferă de o boală, de care nu ține cont și își pune zi de zi viața în pericol.
Actorul Gheorghe Visu suferă de o boală care se numește bronhopneumopatie cronică obstructivă și este caracterizată prin obstrucția căilor aeriene. Drept urmare, medicii impus actorului să se lase de fumat, deoarece acest viciu, în cazul de față i-ar putea aduce sfârșitul. Cu toate acestea, Gheorghe Visu ignoră sfatul medicilor și s-a reapucat de fumat după câteva luni în care renunțase. Acum, potrivit unor surse Impact.ro, Gheorghe Visu fumează în jur de trei pachete de țigări pe zi.

”Sunt bine. Nu sunt sănătos, dar nici nu am o boală gravă care să mă termine. Pot să mai stau cu problemele astea 20 de ani. Apropo de zvonul ăsta, am primit un telefon de la o colega care mă întreba dacă am ciroză. E o prostie. Am o boală de fumator, dar nu cancer. E o afecțiune respiratorie pe care am stopat-o. De aia m-am lăsat de fumat și, sincer, îmi pare rău”, declara actorul Gheorghe Visu în anul 2019.
Gheorghe Visu a debutat de foarte tânăr în lumea artistică. Imediat după ce a terminat Universitatea Națională de Actorie, Teatru și Film, acesta a devenit actor în cadrul Teatrului Național din București. Însă, acesta își aduce aminte că începutul său nu a fost deloc unul ușor.
”E o meserie foarte grea şi în care, dacă eşti lipsit de noroc, nu prea se leagă lucrurile. Să-mi fie cu iertare, dar este groaznic să fii tânăr actor, să fii nevoit să te duci la castinguri şi să nu le iei… Nici la reclame măcar, care nu neapărat sunt bine plătite”, povestea Gheorghe Visu.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Deși viața artistului a suscitat întotdeauna interesul romanilor, acesta a încercat de fiecare dată să-și țină problemele, dar și viața de familie, departe de ochii publicului. În ceea ce privește viața de familie a actorului, acesta are o soție, care nu și-a dorit niciodată să iasă în evidență. Despre soția sa, Gheorghe Visu spune că este singura persoană care-l cunoaște cu adevărat și care-i cunoaște fricile și temerile.