Ce șpagă se dădea pentru un post de preot în Bucovina. Banii, în funcție de numărul de familii.”La noi așa era obiceiul”

Ana Ionescu 19.05.2021, 18:06
Ce șpagă se dădea pentru un post de preot în Bucovina. Banii, în funcție de numărul de familii.”La noi așa era obiceiul”

Un sucevean a scos la iveală detalii despre şpăgile care s-ar fi dat pentru obținerea unui post de preot în Bucovina până la instalarea lui ÎPS Calinic. Mesajul acestuia a stârnit revoltă, iar acuzațiile bărbatului sunt foarte grave.

Ce şpagă s-ar fi cerut pentru un post de preot în Bucovina

Suceveanul care a semnalat aceste nereguli a făcut dezvăluirile într-un mesaj publicat chiar pe site-ul oficial al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Bărbatul a susținut în scrisoarea sa că până să fie instalat ÎPS Calinic, posturile de preot se ocupau doar cu şpaga, care se calcula în funcție de parohie și numărul de familii. De asemenea, înainte la audienţă nu putea intra oricine, ci doar persoanele care veneau cu „o sarsana sau ceva gălbiori”.

„De la instalarea Înaltpreasfinţiei Voastre (26 iulie 2020) parohiile din mediul urban şi rural se ocupă prin concurs. La noi era obiceiul ca acestea să se vândă, preţul fiind diferit în funcţie de cumpărători şi mărimea parohiei, ex.:parohie cu 100 de familii – 10.000 de euro, iar un post de paroh – 5.000 de euro (altfel spus, şpaga şi nepotismul erau la ele acasă ).

2. Am înţeles că în luna iunie doriţi să-i evaluaţi pe cei din Administraţia Eparhială. La noi era obiceiul ca aceştia să rămână în funcţie până când îşi făceau plinul.

3. De la instalarea Înaltpreasfinţiei Voastre primiţi pe oricine în audienţă. La noi era că uşa Arhiepiscopiei să fie deschisă cu capul (mâinile fiind ocupate fie cu o sarsana sau ceva gălbiori, locotenenţii având grijă să fii chestionat ).

4. Vizitele pastorale pe care le faceţi în parohii sunt discrete şi în linişte. La noi era obiceiul de a se oferi câte un plic consistent celui care vizita.”, se arată în mesaj.

Ce răspuns a primit suceveanul de la ÎPS Calinic

Arhiepiscopul Calinic, care a fost înscăunat la moartea lui ÎPS Pimen, i-a transmis bărbatului un răspuns în care îi spune că el poate să răspundă doar pentru faptele sale.

„Stimate domnule! Judecăţile oamenilor nu sunt totuna cu judecăţile lui Dumnezeu. Fără să aduc în discuţie ce a fost înainte de venirea mea, – că unul ce nu pot da socoteală decât pentru faptele mele: „fiecare din noi vă da seama despre sine lui Dumnezeu” (Romani 13, 12) –, îmi doresc o metamorfoză a eparhiei, tradusă scripturistic: „Un cer nou şi un pământ nou”. Cât priveşte apropierea sau depărtarea de Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească a lui Hristos, Sfântul Apostol Pavel spune răspicat: „nimeni nu poate pune altă temelie decât cea pusă, care este Iisus Hristos” (I Corinteni 3, 11).  Cu Dumnezeu înainte! Adevărat a înviat!”, a fost mesajul lui ÎPS Calinic.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Care a fost reacția Patriarhiei Române

Imediat după această dezvăluire, Patriarhia Română a avut și ea un punct de vedere la acuzațiile de cumpărare a parohiilor.

„Orice reclamaţie verificabilă şi dovedită în conţinut trebuie să aibă ca efect declanşarea unei anchete din partea instituţiei vizate, în acest caz concret Arhiepiscopia Sucevei. Vă rog, aşadar să vă adresaţi celor ce pot oferi un răspuns la capătul unei investigaţii justificate de probe indubitabile, nu de simple alegaţii. În măsura în care este justificată, această investigaţie este o datorie”, a declarat purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu, pentru Adevărul.

Urmăriți Impact.ro și pe