09:14
Orientul Mijlociu, cândva Apropiat este un centru de afaceri mondial și cea mai sensibilă zonă a lumii din punct de vedere strategic, politic, economic și cultural. De fapt, este un areal deosebit de zbuciumat, fiind nu doar un izvor al „aurului negru” descoperit la inceputul secolului trecut, ci locul de naștere și centrul spiritual al iudaismului, creștinismului, islamului.
Parcă așezat cu mâna la intersecția a trei continente, Orientul Mijlociu seamănă cu un semafor care irită pe toată lumea. În opinia unui fost ofițer american de informații (lt-col. Ralph Peters), actuala geografie politică nu permite pacea. El susține că la originea mișcărilor insurgente se află nedreapta hartă trasată în veacul XX de Imperiul britanic și Franța colonială.
Celor patru culturi principale – evreiască, persană, arabă și turcă – i se adaugă o aglomerare de periferie, casă lângă casă, unde scandalurile aprige se țin lanț, iar liniștea a emigrat unde a văzut cu ochii. Un eveniment de natură specială a mapamondului s-a numit fondarea statului Israel, în 1948, fapt considerat de unii istorici și analiști politici ca punct de pornire al mai multor conflicte armate între evrei susținuți de Statele Unite, occidentali și vecinii arabi ajutați în general de ruși.
Geografic, Israelul seamănă cu un dop care separă Mediterana în partea ei sud-estică de o Mare Roșie străjuită pe ambele maluri de Egipt, Iordania și Arabia Saudită. Ceea ce se întâmplă astăzi într-un loc în care pacea e strivită în formă continuată are primul izvor în 1920, odată cu violențele interetnice din interiorul Palestinei aflate sub administrație britanică.
A urmat Războiul Suezului (1956) determinat de naționalizarea Canalului Suez de către președintele egiptean, Gamal Abdel Nasser. S-au aflat atunci în postura de combatanți militari din țara piramidelor, pe de o parte și Franța, Marea Britanie, Israel, pe de alta. Intervențiile vehemente ale Moscovei și cu precădere ale Washingtonului i-a obligat pe ultimii să se retragă pe malul de răsărit al Canalului.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Însă, punctul culminant l-a constituit Războiul de Șase Zile, din iunie 1967. Între zilele de 5 și 10 ale acelei luni, Israelul a bombardat 11 baze aeriene din Egipt, a ocupat Fâșia Gaza, pătrunzând cu tancurile în Peninsula Sinai, a cucerit malul stâng al Iordanului și partea de est a Ierusalimului –ce va fi anexat pe 27 iunie – a atacat Siria cucerind o însemnată parte din Platoul Golan.
După ce armele s-au întors în rastele, Israelul domina un teritoriu de patru ori mai mare decât la începutul confruntărilor, iar peste 400.000 de palestinieni s-au refugiat în Iordania.
Iasca și amnarul care au aprins scânteia celui mai grav conflict armat din 2014 încoace sunt legate de situația unor familii palestiniene dintr-un cartier al Ierusalimului de Est amenințate cu expulzarea în favoarea unor coloniști evrei. În urma protestelor au apărut tiruri de rachete împotriva mișcării islamiste Hamas, altercații între polițiști și manifestanții palestinieni din oraș.
A urmat o replică sub forma unui tir de aproximativ 1000 de rachete lansate din Gaza către Israel. Scutul Iron Dome nu le-a putut face față pe cât și-ar fi dorit, Tel Aviv având cel mai mult de suferit. Se întâmpla luni seara și a continuat a doua zi. Ieri, un sumbru “inventar” indica 63 de victime, din care 59 în Gaza și 6 în Israel.
Negociatorii pentru Orientul Mijlociu (USA, UE, Rusia și ONU) și-au exprimat profunda îngrijorare, iar ca efect Consiliul de Securitate s-a întrunit aseară a doua oară în numai câteva zile, pentru consultări în vederea măsurilor ce se impun a fi luate împotriva unei situații îndreptate către “un război la scară mare”.
Grav este că au pierit, cel puțin până acum, 12 copii și 3 femei în partea palestiniană. În acest sens, Autoritatea Palestiniană acuză Israelul că bombardează infrastructura (rețeaua de apă, centralele electrice), iar sub pretextul unor greșeli ale armatei au ajuns să fie lovite școli și spitale.
Soarta Ierusalimului de Est este miezul conflictului. Ambele tabere își revendică dreptul față de acest oraș. Israelul îl consideră ca fiind în întregime capitala sa, deși nu este recunoscut ca atare de majoritatea comunității internaționale, în vreme ce palestinienii văd această parte răsăriteană ca viitoarea capitală a unui stat independent. Mișcării Hamas i s-a alăturat gruparea Jihadul Islamic. Prezentele acte de violență au loc în ultimele zile ale lunii sfinte a Ramadamului.
Ministrul israelian al Apărării, Benny Ganz, a prevenit ieri seară că bombardamentele către Fâșia Gaza nu sunt “decât începutul, mai avem multe ținte vizate”. În replică, Ismail Hanieh, liderul Hamas, a declarat într-un discurs televizat: “Dacă Israelul vrea o escaladare, rezistența este pregătită. Dacă vrea să înceteze, noi suntem gata de asemenea”.
Ce urmează? O nouă prezență a Căștilor Albastre în regiune? Nesfârșite runde de negocieri? Compromisuri, condiții, armistiții (ne)încălcate? Dumnezeu (Allah) știe. Cert este că deocamdată nu este pace sub măslini. Nu e prima și nici ultima scenă de război. Cu siguranță, pentru că acolo există doi dușmani ireductibili.
